Cursuri de engleză pentru profesorii universitari

0
295

Centrul de Traduceri Translatio, Departamentul de Publicaţii şi Mijloace de Informare, Prorectoratul de Relaţii Internaţionale şi Imagine Academică, din cadrul Universităţii din Craiova, propune organizarea de cursuri de Limba engleză adresate cadrelor didactice în vederea dezvoltării de programe de studii în Limba engleză (nivel Licenţă şi Master). Vor fi organizate, astfel, module de 56 de ore pe nivel de competenţă. Cursurile vor cuprinde o componentă de Limba engleză, domeniul general şi domeniu de specialitate: juridic, economic, tehnic, ştiinţe exacte, socio-umane. După absolvirea cursurilor, certificarea competenţei lingvistice în engleză se poate realiza prin intermediul Centrului de limbi moderne Interlingua de la Facultatea de Litere sau candidatul poate solicita recunoaşterea internaţională a acestei competenţe prin susţinerea examenelor TOEFL, IELTS, BEC; ILEC etc. Cadrele didactice se pot înscrie la cursurile de Limba engleză până pe 20 februarie a.c. Testarea iniţială a acestora se va face la începutul semestrului al II-lea.