Sport… la ceterincă / Muma lui Ştefan cel Mare sau Ciuma…lui Adrian cel Mititelu

1
552

Motto împrumutat din „Apus de…ochelari de soare”, de Adrian Mititelu Delabooveni: „Universitatea Craiova  n-a fost a gloriilor, nu-i a oraşului, nu-i a voastră, ci a mea, a lui Adrian Gigi şi a copiilor, copiilor săi în veacul vecilor”

 

Lângă o clădire mare, cândva… fost bordel

Şi-aranja lentila… Adi cel Mititel

Plânge şi suspină, falitul Adiţă

„Totuşi…am votat trei roze, nu o garofiţă!”

Căci soarta fuse crudă cu bietul patron

Ieri – cu Puzu’-n braţe, azi – făr’ de stadion.

Ochelarii negri îi saltă cu năduf

Ceva-i curge-n barbă: ”E doar sudoare…uff!”

Însă doamna-edil de mult nu-l mai veghează

Şi-a făcut echipă, el n-a fost pe fază.

Un orologiu sună, anul – la jumate

La Primărie-n poartă oare cine bate?

„Eu sunt, patronul unic, deşi de toţi hulit

Eu, şi la DNA m-am dus să „vomit”

Am sifonat aprig, i-am dat pe toţi în gât

De-aşa „spovedanie” nu mi s-a urât

Sandu Mircea, Piţi, Mitică – trădătorul,

Mi-au furat echipa, banii…viitorul.

Dar deschideţi poarta, creditorii mă-nconjor

Ajutor, măi, Olga, dă-mi buget, că mor!

În campanie aprig ţi-am ţinut isonul

Nu mă renega, redă-mi stadionul!”

Tânărul Adiţă (jr.) la fereastră sare

„Ajută-l pe tata, că e-n belea mare!”

Vrea debut precoce Gigi, beizadeaua

La echipa proprie, ex-sluga lu’ Steaua

Mai tânăr ca Balaci sau decât Geolgău

Vrea să fie-n iarbă şi-al fanilor erou.

„Ce spui, tu, străine? Ştiinţa e departe

Am făcut CS-ul, treabă ca la carte.

Eu sunt a sa mumă, e proiectul meu

Rotaru scoate francu’ şi nu-mi cere-un leu.

De ai tu FC-ul cu adevărat?

Pe „Oblemenco”-s alţii, e „amanetat”

Apoi tu acolo, chiar cu-adeverinţă

Nu poţi ca să intri peste-a mea voinţă.

Nu mai ai nici imnul, dar la microfon

Mai poţi striga „Muicăăă”, deşi eşti afon.

Spui că eşti Patronul, nu-s Mecena eu

Te făleşti cu stema… tu ţii loc de leu?

Du-te la instanţă, mai fă un proces!

Ai câteva sute, e subînţeles.

Adi se întoarce, telefonu-i sună

Echipa-i lihnită, nu-s bani nici pentru-o lună

Lupta iar începe…duşmanii închipuiţi

Cad ca nişte spice, de el umiliţi.

1 COMENTARIU

  1. Nu mai plange Adi,inca nu e ciuma
    golani si codrul inca,iti sunt muma
    Haide iar la lupta nu da inapoi
    Ca joaca echipa sambata sau joi

Comments are closed.