Seara trecută, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.În dimineața zilei de 30 octombrie , poliţiştii au fost sesizaţi, de un tânăr, cu privire la faptul că a avut un conflict cu concubina sa. “La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, fiind identificată o tânără de 23 de ani, din orașul Balș, care a declarat că ar fi fost agresată fizic de concubinul său. În imobil a fost identificat concubinul acesteia, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Craiova, care nu a cooperat cu organele de poliție, fiind imobilizat și încătușat și condus la sediul poliției. Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, pe numele tânărului fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile. În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. Polițiștii l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
















