 Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a prezentat joi, 30 octombrie, în ședința ordinară a instituției,  bilanțul detaliat al activității desfășurate de la învestirea sa, în urmă cu aproximativ un an. Conform datelor,  județul continuă să fie lider național la numărul și valoarea proiectelor europene depuse și semnate pe perioada de finanțare 2021-2027, cu un accent deosebit pe atragerea de fonduri nerambursabile.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a prezentat joi, 30 octombrie, în ședința ordinară a instituției,  bilanțul detaliat al activității desfășurate de la învestirea sa, în urmă cu aproximativ un an. Conform datelor,  județul continuă să fie lider național la numărul și valoarea proiectelor europene depuse și semnate pe perioada de finanțare 2021-2027, cu un accent deosebit pe atragerea de fonduri nerambursabile.
„Avem, așa cum spuneam, proiecte pe care le-am accesat în anii trecuți, dar a căror implementare se derulează în perioada aceasta, într-un anume grad. Încep cu dotările și cu tot ce înseamnă proiecte pentru școli. Vorbim de proiectele accesate prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) pentru dotarea școlilor și vă spun cifre: 2.532 de echipamente IT, 13.000 de piese de mobilier, 304 obiecte din categoria materiale didactice, 308 din categoria echipamente sportive, 7.144 de documente încheiate pe parcursul derulării. Un proiect de 17 milioane de lei. Vorbim de 28 de laboratoare de informatică, de 30 de cabinete multidisciplinare, vorbim de câteva sute de săli de clasă renovate și dotate în 28 de unități de învățământ, la care se adaugă Palatul Copiilor și Centrul Județean de Resurse Educaționale. Pot să spun că împreună, din octombrie anul trecut și până acum, am depus 20 de proiecte europene. Nu în 12 luni, în 11 luni sunt 20 de proiecte europene depuse, pentru cinci deja fiind semnate contractele și au început implementarea, cinci urmează să fie contractate. Suntem în continuare județul numărul 1 din România la numărul de proiecte și valoarea proiectelor europene,” a precizat Cosmin Vasile.
Educația, în prim-plan
Proiectele din domeniul educației, multe dintre ele finanțate prin PNRR, rămân o prioritate. Datele referitoare la acest segment sunt impresionante, privind dotările școlilor: un proiect de 17 milioane de lei a adus 2.532 de echipamente IT, 13.000 de piese de mobilier, 304 obiecte din categoria materiale didactice și 308 din categoria echipamente sportive. Acesta vizează dotarea a 28 de laboratoare de informatică și 30 de cabinete multidisciplinare, precum și renovarea și dotarea a câteva sute de săli de clasă în 28 de unități de învățământ, la care se adaugă Palatul Copiilor și Centrul Județean de Resurse Educaționale (CJRAE). De asemenea, un alt proiect semnat pe PNRR a ajuns aproape de final și vizează 29 de Biblioteci din localități, incluzând renovarea unor sedii (Ciuperceni, Vela, Cernătești) și a Casei Memoriale ” Elena Farago”, bibliotecile fiind dotate cu mobilier nou și echipamente informatice de ultimă generație. În ceea ce privește transportul școlar, s-a finalizat achiziția primelor 25 de microbuze, la care s-au adăugat încă 9 prin economiile realizate la licitație, ajungând la 34. Dintre acestea, 20 au fost deja livrate. Suplimentar, se află în licitație 25 de microbuze electrice prin Fondul de Mediu, iar , cu cele patru accesate prin Ministerul Dezvoltării, un total de 63 de localități din județ vor avea microbuze electrice pentru școli.
Nu au fost uitate unitățile de învățământ special
Școlile speciale aflate sub autoritatea CJ beneficiază de investiții majore: Liceul Tehnologic Special “Beethoven” și CJRAE sunt incluse într-un proiect pe PNRR de 27 de milioane de lei, iar pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Sfântul Vasile” a fost încheiat contractul de lucrări, un proiect pe POR (Programul Operațional Regional) de 33 de milioane de lei. Urmează a fi depus un proiect pentru Școala Specială “Sfântul Mina”, în valoare de 56 de milioane de lei. Prin aceste finanțări, toate școlile speciale aflate sub autoritatea CJ vor fi dotate, amenajate și renovate la standarde europene.
 Aeroportul Internațional Craiova, cel mai mare proiect al CJ Dolj
Aeroportul Internațional Craiova, cel mai mare proiect al CJ Dolj
Cel mai mare proiect al Consiliului Județean, Aeroportul Internațional Craiova, este finalizat în proporție de 98%. Investiția, ajunsă la aproape 117 milioane de euro și incluzând 21 de proiecte în cadrul său, este considerată cea mai mare în domeniul transportului realizată de Consiliu. Terminalul are trei hectare, fiind cel mai mare din țară după Otopeni, iar suprafața totală construită este de un milion de metri pătrați. Proiectul vizează un trafic de 1,8-2 milioane de pasageri în următorii ani. Suplimentar, la aeroport s-a mai realizat o parcare din fonduri proprii și se dezvoltă un nou parc fotovoltaic pe 2,5 hectare, cu circa 3.800 de panouri și 22 de unități de stocare a energiei, pentru a asigura independența energetică. De asemenea, au continuat să fie introduse noi conexiuni, ultimele cinci fiind în toamna aceasta: Bari, Birmingham, Istanbul, Napoli și Atena, urmând să se reia zborurile către Paris, Madrid și Dortmund.
Proiecte rutiere
În ce privește infrastructura rutieră, Consiliul Județean este într-un grafic bun cu execuția drumului DJ 641 Mischii – Teasc – Teslui – Județul Olt, cel mai mare proiect de infrastructură de drumuri accesat, în valoare de aproape 60 de milioane de euro, ce presupune modernizarea a 48 de kilometri. Lucrările pe drumul Anghel Saligny au atins o proporție de finalizare de 50% și continuă, iar pe DJ 606C, unde au fost alunecări de teren, s-au efectuat reparații din fonduri proprii.
Sănătatea și Cultura, proiecte ambițioase
Proiectele pe Sănătate continuă, cu Clinica de Pediatrie și Casa de Tip Familial de pe strada ” Corneliu Coposu”, ambele având un stadiu al lucrărilor de peste 50% și urmând să fie finalizate în luna august a anului viitor. De asemenea, au fost depuse și se așteaptă semnarea contractelor pentru Centrul de Pediatrie și Oncologie Pediatrică (237 de milioane de lei) și pentru un corp de clădire nou la Ambulatoriul de la Spitalul de Boli Infecțioase (11 milioane de euro). La IML (Institutul de Medicină Legală) s-a investit din fonduri proprii într-un cromatograf de lichide cuplat cu spectrometru de masă, folosit pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive. În ceea ce privește Cultura, o nouă instituție de începe să fie renovată: clădirea unde funcționează Școala de Artă “Cornetti” și Centrul Județean pentru Cultură și Artă va fi transformată în Muzeul Oamenilor de Știință din Oltenia, un proiect de 3,8 milioane de euro, aflat în licitație. Se continuă lucrările de renovare la Casa Memorială “Alexandru Macedonski” și la Casa Memorială ” Elena Farago” (finalizată în proporție de 90%), precum și la secția de împrumut a Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”. S-a înființat și Organizația de Management a Destinației pentru a sprijini accesarea de fonduri europene în turism. Pe partea economică, a fost obținută acreditarea pentru noul Parc Industrial de 184 de hectare. Urmează ca la finalul lunii noiembrie/începutul lui decembrie să fie depusă cererea de finanțare pe fonduri europene prin Tranziție Justă. Proiectul, în valoare totală de aproape 17 milioane de euro (13 milioane de euro finanțare UE), va dezvolta infrastructura și utilitățile necesare (energie, gaze, apă, canal, drumuri) pentru ca terenul să poată fi scos la închiriere.
Sportul nu a fost uitat
În ceea ce privește sportul, lucrările la Stadionul Tineretului, care va include cea mai mare sală multifuncțională din România, sunt în grafic. Partea de structură de rezistență și planșeele vor fi finalizate în decembrie. Pe lângă susținerea tradițională a sportului (OINA, maraton, Pedal în Bănie), este remarcată și premierea excelenței la elevi.
 
				 
		
















