Voleibaliştii Craiovei au învins Baia Mare, în Polivalentă

0
372

Echipa masculină de volei SCM Universitatea Craiova a cedat un set, dar a luat toate punctele din meciul cu Explorări Baia Mare, din etapa a 5-a a Diviziei A1, scor 3-1 (25-22, 23-25, 25-15, 25-18). Corey Gias Chavers a făcut spectacol la serviciu, mai ales în setul 4, el fiind, de altfel, şi liderul campionatului la acest capitol.

„A fost o victorie muncită, am anticipat că va fi un meci greu, am spus de la început că Baia Mare este o echipă luptătoare, poate chiar cea mai bună formulă a lor din ultimii cinci ani. Au venit aici să câştige, au făcut tot posibilul pentru victorie, dar cu atât mai mare este meritul nostru. După ce am pierdut setul doi, am reuşit să revenim în joc, să evoluăm la valoarea noastră. Într-un final am câştigat cu 3-1, aşa cum trebuia şi cum ne aşteptam. În actul secund a fost sigur vorba şi de o relaxare. În timpul unui meci nu este voie să faci aşa ceva, dar am făcut două schimbări imedat, iar echipa şi-a revenit, a jucat bine. Meritul este că am revenit în joc în setul doi, de la minus şase, şapte puncte. Acest lucru ne-a ajutat din punct de vedere psihic pentru secvenţele următoare, când am jucat serios, la punct” a declarat antrenorul Craiovei, Dan Pascu.

Au jucat pentru SCMU Craiova: Chavers,  Ćuk, Mihaiescu, Dukic, Stankov, Cuciureanu, Dulchev, Banach – libero, Catrina, Șilvășan.

Interesant este numărul de spectatori publicat de Federaţia Română de Volei în caseta tehnică a acestui meci – 500, când de fapt asistenţa a fost de zece ori mai mică.

Pentru formaţia din Bănie urmează duelul din etapa a 6-a, în fieful campioanei en-titre, Corona Braşov, programat sâmbătă, de la ora 19.30. Cele două echipe ocupă primele două locuri în clasament, la egalitate de puncte – 12, dar echipa antrenată de Laurenţiu Lică are un meci mai puţin disputat.