Programul de guvernare al cabinetului Ciucă, de care se va alege praful în Parlament, unde Guvernul încropit n-are şanse să treacă, prevede că şcolile şi grădiniţele se vor redeschide cu prezenţă fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infecţie la nivel naţional. În prezent rata de infectare e de peste 10 la mie. În Dolj incidenţa este astăzi de 8,26 la mia de locuitori. Documentul propune ca o eventuală redeschidere a şcolilor şi grădiniţelor să aibă loc pe scenariile stabilite prin ordin comun al ministerului Educaţiei şi ministerul Sănătăţii.