„Mozart Rocks”, un spectacol de sunet, lumini şi efecte video – mâine-seară, la Sala Polivalentă

0
463

Filarmonica „Oltenia” îl anunță ca fiind evenimentul anului la Craiova, un extraordinar spectacol de sunet, lumini și efecte video, susținut într-o formulă artistică inedită pentru public, dar și cu un volum de tehnică de scenă impresionant. Titluri consacrate ale muzicii clasice vor răsuna alături de piese celebre din repertoriul unor formații foarte cunoscute, ca Beatles, Queen, Deep Purple, Nightwish, Pink Floyd și Led Zeppelin, în interpretarea Orchestrei Simfonice, condusă de dirijorul Constantin Grigore, a unei trupe rock și a soliștilor Paula Seling şi Dan Helciug. 

Este vorba despre „Mozart Rocks”, care va avea loc mâine-seară, începând cu ora 20.30, la Sala Polivalentă. Nu mai puțin de 4.000 de bilete au fost puse în vânzare, iar 75% din ele – spun organizatorii – au fost deja cumpărate. „Înseamnă că în Craiova există cerere pentru astfel de evenimente, există consumatori culturali, ceea ce ne obligă să pregătim și alte manifestări cel puțin pe măsura acestuia”, concluzionează managerul Filarmonicii, Vlad Drăgulescu.

Concertul este organizat sub egida „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”, cu susținerea Primăriei municipiului, iar cei care nu vor să-l rateze pot să-și cumpere bilete fie de la Agenţia Filarmonicii „Oltenia”, fie prin reţeaua Eventim.ro: costă 30 de lei în sală și 22 de lei la tribune.

Un regal de muzică clasică și muzică rock

„Este un proiect dedicat tinerilor. Dorim foarte tare să le arătăm acestora ce înseamnă muzica clasică și pentru a o face într-un mod cât mai plăcut pentru ei ne-am gândit la această întâlnire între muzica clasică și muzica rock”, spune Vlad Drăgulescu, subliniind faptul că este pentru prima dată când în Craiova are loc un concert de o asemenea amploare și când un astfel de eveniment este găzduit de Sala Polivalentă. Potrivit managerului Filarmonicii „Oltenia”, „reușita lui va duce la cel puțin două concerte pe an ale instituției pe arena sportivă a Băniei”. „Craiovenii vor avea parte de 90 de minute de spectacol, foarte antrenante și care cu siguranță vor rămâne multă vreme în inimile lor. Ne vom strădui să le oferim un regal de muzică clasică și muzică rock”, a adăugat Vlad Drăgulescu.

„Unii dintre cei mai buni instrumentiști de rock din România, fie ei chitariști sau percuționiști” au fost invitați de organizatori. Este vorba despre Horea Crișovan (Blazzaj), Florin Demea (RIFF), Călin Grigoriu (Steve Vai tour), Remus Carteleanu (Metrock), Radu Dumitriu (chitară electrică), Ana-Maria și Emilia Teodorescu (clape) și Andrei Ilie (ASHA) – percuţie. Alături de aceștia – două nume… de renume: Paula Seling, care în ultima vreme a concertat anual la Craiova, și Dan Helciug, nimeni altul decât solistul trupei „Spitalul de Urgență”.

Repetițiile se mută azi de la Filarmonică la Polivalentă

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” va fi condusă de tânărul Constantin Grigore, de scurt timp dirijor permanent al instituției, muzician cu studii în ţară, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a beneficiat de îndrumarea unor maeştri ca Horia Andreescu și I. Ionescu-Galaţi, dar și în Polonia, la Academia de Muzică „Karol Lipinski”. Cu un repertoriu foarte divers, Constantin Grigore a susţinut concerte la pupitrul unor mari formaţii. În 2009, spre exemplu, cu ocazia sărbătorilor pascale, a condus Bucharest Symphonic Pops în concertul extraordinar susţinut de Al Bano şi Montserrat Caballe în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

«Este o adevărată producție! E un concert amplu, nu așa cum suntem obișnuiți, de tipul clasic. O să-l punem în scenă la cel mai înalt nivel. În program sunt și piese de factură clasică, dar combinate cu rock-ul prin prisma soliștilor, chitariștilor îndeosebi, care vor cânta „peste” ceea ce a scris, de exemplu, Beethoven în Simfonia a V-a sau Bizet în Suita „Arleziana”. Orchestra răspunde foarte bine cerințelor și lucrul acesta mă bucură”, a afirmat Constantin Grigore. Acesta așteaptă ca trupa de chitariști și percuționiști să sosească astăzi la Craiova și să mute repetițiile de pe scena Filarmonicii „Oltenia” în Sala Polivalentă, unde vor avea loc și primele probe de sunet.

Inițiat în 2006, proiectul s-a bucurat de un succes răsunător

Proiectul „Mozart Rocks” a debutat la nivel național în anul 2006, această formulă de concert fiind experimentată de Orchestra Simfonică a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galați și transformată, mai apoi, în „Beethoven Rocks” (2007) și „Bizet Rocks” (2008). Încurajați de succesul obținut de colegii lor, artiști din Brăila, Alba Iulia, de la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, Orchestra Națională Radio ori Filarmonica „George Enescu” au adoptat și adaptat imediat proiectul. În decembrie 2001 „Mozart Rocks” a răsunat, spre exemplu, la Cernăuți, iar în septembrie 2012, la Sankt Petersburg.

„Concertele de acest tip au titluri consacrate ale muzicii clasice, dar și titluri celebre din repertoriul unor formații foarte cunoscute. Dar fiecare concert are elemente inedite, practic nu este o reiterare. Doar conceptul, genericul s-a păstrat și a rezistat în timp. Așadar, ceea ce vom audia la Sala Polivalentă din Craiova reprezintă o premieră acustică națională”, a subliniat Iulia Negrea, șef Birou Imagine – Filarmonica „Oltenia”.

 

În program:

Richard Strauss: „Einleitung” („Răsăritul”) din Poemul simfonic „Also spracht Zarathustra”, op. 30

Pink Floyd: „One of these Days”; „The great Gig in the Sky”;  „Comfortably Numb”

Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei „Nunta lui Figaro”

Led Zeppelin: „Stairway to Heaven”         ; „Kashmir”

Georges Bizet: Farandola din „Arleziana” (Suita a II-a)

Nightwish: „Sleeping Sun”

Călin Grigoriu: „Les crinolines”

Queen: „Last Horizon”

Ludwig van Beethoven: Simfonia a V-a „a Destinului” (partea I); „Sonata Lunii” (partea I)

Beatles: „While my Guitar gently weeps”

Carl Orff: „Carmina Burana” („O Fortuna”)

Franz von Suppé: Uvertura „Leichte Kavallerie” („Cavaleria ușoară”)

Deep Purple: „Perfect Strangers”