Vilnius, capitala Lituaniei, n-a confirmat duminică decât aşteptările: victoria social-democraţilor, conduşi de Algirdas Butkevicius, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor parlamentare. Anterior, Zagrebul (Croaţia fiind un stat în curs de aderare la UE) dăduse acelaşi semnal de menţinere a virajului la stânga. Parisul făcuse acelaşi lucru în vară, dând un semnal frapant: atât la alegerile prezidenţiale, cât şi la cele parlamentare, socialiştii s-au impus de o manieră categorică, trimiţând UMP-ul în opoziţie. Anul trecut, în Danemarca, social-democraţii, în alianţă cu liberalii, câştigaseră alegerile, şi dacă mai adăugăm Slovacia, unde în martie a.c. au câştigat, de asemenea, social-democraţii lui Robert Fico, putem vorbi de o tendinţă, care dacă se menţine în 2014 se poate anticipa şi o înfrângere a dreptei la europarlamentare. În acest context, anul viitor sunt programate alegeri în Germania şi Italia şi sondajele nu sunt deloc liniştitoare pentru populari. Procesul de revenire a stângii europene a fost comentat până acum mai ales în termeni de criză. Explicaţia e totuşi şubredă şi doar naivii pot fi păcăliţi. Este adevărat că măsurile de austeritate au scos lumea în stradă, dar de profitat politic de pe urma acestui tip de comportament antisistem a făcut-o extrema dreaptă, nu stânga. Şi, în egală măsură, partidele populiste. Cu alte cuvinte, cauza virajului în opţiunile electoratului european este nu atât criza economică şi financiară şi nici discursul demagogic anticapitalism, cât erodarea unui model economic şi social. Plasarea avantajoasă în toate sondajele a USL şi perspectiva câştigării alegerilor parlamentare ridică o problemă mare chiar pentru… USL. Căci pe credit, prin împrumuturi de la organismele financiare internaţionale, e limpede, nu vor putea fi suportate costurile protecţiei sociale şi nici ridicarea standardului de viaţă. Premierul Victor Ponta ştie toate aceste subtilităţi economice şi asta am înţeles de la el deunăzi cu prilejul prezenţei sale la Societatea Ford din Craiova. Stânga social-democrată ajustată cu un liberalism moderat nu este anticapitalistă, dar poate demonstra că este raţională şi mai ales generoasă în toate demersurile ei. Mesajul candidaţilor săi în campania electorală nu poate avea alte referiri, în afara celor uzuale la adresa adversarilor politici, decât pe cele cu substanţă strict economică. Locuri de muncă şi iar locuri de muncă, raţionalizarea oricăror cheltuieli neeconomicoase, investiţii productive şi o nouă abordare, a nu mai ştim câta, privind agricultura, o şansă insuficient valorificată a revigorării economice. Pe de altă parte, pledoaria împotriva întreprinderilor de stat sau a proprietăţii publice trebuie să înceteze, atâta vreme cât teoria economică arată că există circumstanţe în care acestea sunt superioare firmelor din sectorul privat. Ele sunt chiar soluţii mai practice decât un sistem de subvenţii şi reglementări pentru furnizorii din mediul privat. Răspunsurile ceva mai subtile decât ce auzim acum în media oficiale le oferă economistul sud-coreean Ha-Jon Chang în ultima sa carte „Samaritenii cei răi” (Ed. Polirom, 2012), publicată înainte de o altă lucrare memorabilă de-a sa, „23 de lucruri care nu se spun despre capitalism”, şi ea apărută în limba română. Dar despre asta cu altă ocazie.
