Monica Niculescu este singura tenismenă din România care a ajuns în turul 3 la US Open, din cele 6 care au luat startul la Flushing Meadows. Olteanca de 29 de ani s-a calificat în runda a treia la ultimul de Mare Șlem al anului după ce a învins-o pe compatrioata sa Ana Bogdan, cu 6-2, 3-6, 6-3, după două ore şi 24 de minute. Niculescu a condus cu 6-2 şi 3-0, dar Ana a complicat apoi partida. Niculescu are patru victorii în tot atâtea meciuri cu Ana Bogdan, precedenta fiind tot în turul secund la US Open, chiar anul trecut. Monica Niculescu şi-a asigurat un cec de 144.000 de dolari şi 130 de puncte WTA. Adversara româncei din turul al treilea va fi americanca Jennifer Brady (22 ani, 91 WTA), care a trecut de Barbora Strycova (Cehia), cu 6-1, 6-1, în turul secund, iar în primul meci a învins-o pe germanca Andrea Petkovic, cu 6-4, 3-6, 6-1.
Tot în turul 2, Sorana Cârstea a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko, nr. 12 WTA, scor 6-4, 6-4. Ostapenko, 20 ani, cap de serie 12, a învins-o în finala de la Roland Garros pe Simona Halep. Cea mai bună performanţă pentru Cârstea la Flushing Meadows este turul al treilea, atins în 2009.