Planul european, conceput de Emmanuel Macron, rămâne, deocamdată, în suspans, scrie Le Figaro. Motivul? Abia după alegerile legislative din Germania, programate la 24 septembrie a.c., ”refondarea” Uniunii Europene va deveni o preocupare asiduă. Mai exact, se contează pe câştigarea unui nou mandat, de actualul cancelar al Germaniei, Angela Mekel. Ceea ce este mai mult decât posibil. Deşi, la fiecare miting electoral al acesteia, opozanţii se adună şi îi bruiază discursurile. Contra-manifestările fac parte din tradiţia democraţiei germane, dar, sâmbătă, la Quedlinburg, în fosta RDG, partizanii Alternativei pentru Germania (AfD) s-au mobilizat contra politicii migratorii, expunând pe pancarte mesaje tranşante: ”Merkel trebuie să plece”. Marţi, 29 august a.c., la Berlin, în cursul unei conferinţe de presă, Angela Merkel a abordat chestiunea sensibilă a imigraţiei – pentru prima dată de la începutul campaniei electorale – răspunzând celor care, de câteva săptămâni, îi reproşează eschiva. De altfel, tema menţionată nu ocupă decât locul 17, între temele considerate ca importante pentru alegători. Şi această ignorare a unui subiect fierbinte, de mai multă vreme, l-a făcut pe contra-candidatul său, Martin Schulz (SPD), să o acuze, încă de la sfârşitul lunii iulie, în cotidianul „Bild”, de „cinism”. Duminică, 3 septembrie a.c., este prevăzută marea dezbatere televizată, de altfel singura, între Martin Schulz şi Angela Merkel, o întâlnire decisivă, în opinia unor analişti, audienţa fiind aproximată la 15 milioane de telespectatori. Cum ecartul actual este de 15 procente – intenţie de vot – în favoarea Angelei Merkel, „meciul” este aşteptat. Două teme sensibile vor fi, cu siguranţă, acroşate: imigraţia şi viitorul industriei de autoturisme. Dacă Angela Merkel insistă pe dimensiunea globală a chestiunii imigranţilor, precizând că „o ţară nu poate face totul”, adaugă, în schimb, că trebuie luptat contra ”cauzelor imigraţiei”, prin ajutorarea ţărilor continentului african. Ceea ce arată că nu are soluţii micraculoase la îndemână. Lucru firesc. Cât priveşte industria de autoturisme, altă temă revenită în prim-plan, după dezvăluirile privind manipulările la care s-au dedat constructorii germani, Angela Merkel adoptă aceeaşi poziţie ambiguă, opinând că „este o mare decepţie vizavi de industria de autoturisme” şi recomandă constructorilor să se concentreze pe „tehnologii de viitor”. Refuză, în schimb, să facă alte precizări şi să fixeze o dată la care vehiculele poluante nu se vor mai produce. De asemenea, nu angajează cote de vehicule electrice, cum a propus Martin Schulz. Fireşte, sunt şi alte teme ardente, în aria dezbaterilor. Despre Turcia, cu care relaţiile sunt considerabil degradate, şi viitorul Europei, precizările au fost prudente. Cancelarul doreşte „sincer” ameliorarea relaţiilor cu Istanbulul, dar realitatea trebuie privită în faţă. Şi, în context, solicită încă o dată eliberarea persoanelor, injust deţinute în închisorile turce, citând numele jurnalistului germano-turc, Denis Yucel, şi a apărătorului german al drepturilor omului, Peter Steudtner. Interesant: Angela Merkel ştie că nu trebuie să inducă sentimentul sacrificării suveranităţii naţionale pe altarul comunitar. Ce spun sondajele? Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său bavarez (CSU) deţin între 38 şi 40% din intenţiile de vot, în timp ce Partidul Social Democrat (SPD), condus de Martin Schulz, oscilează între 22 şi 24%. Alte patru formaţii, susceptibile de a prinde locuri în Bundestang – Die Linke (stânga radicală), FDP (liberal-democraţi), AfD (extrema dreaptă) şi Verzii – fiecare, înregistrează între 7 şi 10%. Campania electorală este ternă, prea puţin palpitantă, semn că alegătorii germani doresc o prelungire a prezentului. Adică, Angela Merkel, încă un mandat de cancelar, al patrulea, ceea ce o indivudualizează pe scena politică europeană. Şi nimeni nu o botează …Baroneasă.
