70.000 de persoane din Frankfurt vor fi evacuate din cauza unei bombe din Al Doilea Război Mondial

0
473

frankfurtAproximativ 70.000 de locuitori ai oraşului german Frankfurt vor fi evacuaţi duminică, pentru dezamorsarea şi mutarea unei bombe din al II-lea Război Mondial, anunţă autorităţile, citate de site-ul publicaţiei Die Welt. Este vorba de o bombă cu greutatea de 1,8 tone, de tip HC-4000 şi încărcată cu 1.400 de kilograme de explozibil. Bomba britanică a fost găsită pe un şantier de construcţii din cartierul Westend. Locuitorii vor fi evacuaţi pe o rază de 1,5 kilometri, în timpul operaţiunilor pentru dezamorsarea şi mutarea bombei. În anul 2016, aproximativ 54.000 de persoane au fost evacuate în oraşul german Augsburg pentru dezamorsarea unei bombe din al II-lea Război Mondial.