Doi minori arestaţi pentru tâlhărie

0
405

Doi minori de 16 şi 17 ani, din Craiova, au fost arestaţi preventiv, sâmbătă, în baza mandatelor emise de Judecătoria Craiova pe numele lor, pentru comiterea unei tâlhării. În acelaşi dosar mai este cercetat, în libertate, un complice al lor, în vârstă de 15 ani.

Dolj, vineri, 28 august a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au depistat trei tineri pe care îi bănuiau de comiterea unor fapte penale. Este vorba despre Florian Sali, de 17 ani, Petrică Rădulescu, de 16 ani, Fernando B., de 15 ani, toţi din Craiova. În aceeaşi zi cei trei suspecţi au fost preluaţi pentru cercetări de lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Craiova, iar în urma investigaţiilor a rezultat faptul că aceştia, cu o zi mai devreme, respective joi, 27 august, în jurul orei 15.30, au tâlhărit, pe stradă, o craioveancă de 63 de ani. Minorii i-au smuls de pe umăr geanta Rodicăi M., de 63 de ani, din Craiova, însă strigătele femeii i-au alarmat pe poliţiştii aflaţi în zona producerii evenimen tului, care au găsit şi recuperate geanta părţii vătămate în care se afla suma de 2000 lei, acte personale şi un telefon mobil, după ce autorii o aruncaseră. Astfel, în baza materialului probator analizat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus faţă de Florian Sali continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, iar faţă de ceilalţi doi continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie. Pe numele lui Florian Sali şi Petrică Rădulescu s-a pus în mişcare a acţiunea penală pentru comiterea infracţiunilor comise, cei doi fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Sâmbătă, aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova, care le-a emis mandate pentru 30 de zile: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Sali Florian şi Rădulescu Petrică pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 29.08.2015 până la data de 27.09.2015, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29.08.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.