Prodanca mută „U” Cluj la Buzău

0
139
Ana Maria Prodan

Din cauza problemelor cu suporterii „şepcilor roşii” şi a celor legate de chiria pe „Cluj Arena”, Ana Maria Prodan mută Universitatea Cluj la Buzău. Preşedintele clujenilor a declarat că a semnat deja actele necesare mutării echipei în Crâng, unde va disputa toate meciurile de pe teren propriu din acest sezon al Ligii I, începând cu următoarea partidă. „Totul este gratis la Buzău pentru noi, sunt nişte oameni extraordinari, care ne vor ajuta foarte mult. Asta în condiţiile în care la Cluj pur şi simplu ne-au omorât. Aici, la Buzău, practic noi trebuie să suportăm doar salariile jucătorilor. Lunar, la Cluj, terenul de antrenament ne costa 7.000 de euro, două meciuri pe teren propriu 45.000 de euro, cantonamentul dinaintea meciurilor alte 10.000 de lei, utilităţile 1.500 de euro, masa jucătorilor 5.000 de euro. Asta se întâmpla la Cluj, la Buzău, toate aceste lucruri sunt gratis. Oamenii ăştia chiar caută acum să găsească şi cazare pentru jucătorii noştri. Ne vor asigura tot, numai ca noi să jucăm la Buzău. Cei de la Cluj ne ameniniţă că ne iau palmaresul şi culorile şi tot, dar nu mai contează. Acolo ne luau bani şi pe aerul pe care îl respiram” a continuat președintele clubului. Următoarea partidă pe teren propriu a formaţiei clujene este în etapa a VIII-a a Ligii I, cu Astra.