Au fost prezentate viitoarele oportunităţi de finanţare oferite de POR 2014-2020

0
1068

Pentru a sublinia impactul şi beneficiile Programului Operaţional Regional în regiunea Sud-Vest Oltenia, ADR SV Oltenia a organizat, ieri, o conferinţă de informare, în cadrul căreia au fost prezentate şi analizate atât stadiul implementării POR 2007-2013, precum şi elemente privind închiderea programului. La eveniment au participat reprezentanţi ai Consiliului pentru Dezvoltare Regională, conducerea ADR SV Oltenia, reprezentanţi ai Autorităţii de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai mediului academic şi de afaceri, precum şi beneficiari şi potenţiali beneficiari ai POR. 

Prin rezultatele obţinute până în prezent, acest Program a confirmat că este cel mai performant dintre cele şapte programe operaţionale implementate în România, atât în ceea ce priveşte îndeplinirea indicatorilor, cât şi ca rată de absorbţie a fondurilor alocate. „Programul este extrem de complex, finanţând domenii diverse precum: infrastructura socială, de sănătate, educaţională, de transport, echipamente pentru situaţii de urgenţă, cu accent pe dezvoltarea oraşelor, dar şi prin susţinerea mediului de afaceri – prin scheme dedicate microîntreprinderilor, a structurilor de afaceri şi nu în ultimul rând a domeniului turismului, al reabilitării monumentelor istorice şi a clădirilor de patrimoniu. Proiectele vorbesc de la sine, fiind foarte greu să prezinţi în câteva cuvinte eforturile făcute şi rezultatele uneori spectaculoase, pentru un număr de peste 500 de investiţii realizate, ce conduc la antrenarea altor investiţii care vor genera dezvoltare. Ne situăm într-o dublă ipostază, prin suprapunerea acţiunilor de încheiere a POR 2007-2013 şi de pregătire a cadrului pentru implementarea POR 2014-2020. Este o provocare atât pentru ADR SV Oltenia, cât şi pentru beneficiari şi potenţiali beneficiari, dar suntem convinşi că vom parcurge cu succes aceste etape şi privim cu optimism spre noua perioadă de programare”, a precizat Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia.

975 de proiecte  în valoare de 1,20 miliarde euro

Reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în deschiderea evenimentului, a realizat o prezentare a stadiului de implementarea Programului Operaţional Regional 2007-2013 pe zona Olteniei, subliniind cu această ocazie, beneficiile aduse comunităţilor locale de implementare a acestor proiecte. Astfel, regiunea Sud-Vest Oltenia are alocat un procent de 14,01%, reprezentând 621,60 milioane euro, inclusiv cofinanţare. Alocarea fără Axa 6 şi DMI 5 fiind de 604,97 milioane de euro. Până la finele lunii trecute au fost depuse 975 de proiecte, în valoare de 1,20 miliarde euro, reprezentând 198% faţă de alocarea regională. Au fost contractate 566 de proiecte, în sumă de 772,97 milioane euro, reprezentând 127,77% din fondurile alocate regiunii în perioada 2007-2013, aferente valorii de 604,97 milioane euro. Pe Axa 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor –poli urbani de creştere”, pentru regiunea Sud-Vest Oltenia au fost alocate 197, 57 milioane euro. Au fost depuse 113 proiecte, în valoarea solicitată de 371,03 milioane euro, din care 94 au fost contractate şi au o valoare de 265,12 milioane euro. „Foarte multe proiecte sunt în Craiova. 128 de milioane de euro contractate şi 31 de proiecte în implementare. Vorbim totodată de 11 Planuri integrate de dezvoltare urbană acceptate şi de 250 de locuri de muncă nou create. Din cele 94 de proiecte, un număr de 64 asigură îmbunătăţirea infrastructurii urbane şi serviciilor urbane, inclusiv transportul urban, din care 45 de proiecte sunt deja finalizate. Patru proiecte contractate, care promovează dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri, din care două sunt finalizate. Cinci proiecte contractate, care asigură servicii ce promovează egalitatea de şanse şi incluziunea socială în cadrul planurilor integrate, din care două sunt finalizate”, a mai spus Marilena Bogheanu.

Planuri integrate de dezvoltare urbană

Tot prin Programul Operaţional Regional, DMI 1,1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, subdomeniul „Centre urbane” – Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Slatina, Drăgăşani, Băileşti, Motru, Balş, Filiaşi, Dăbuleni, au fost alocate fonduri în valoare de 51,60 milioane de euro. Sunt 9 PIDU aprobate, 51 de proiecte depuse în valoare solicitată de 92,54 milioane de euro şi 45 de proiecte contractate în valoare solicitată de 86,13 milioane de euro, din care 38 sunt finalizate. Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a menţionat în cadrul aceluiaşi eveniment implicarea autorităţilor publice în implementarea proiectelor şi contribuţia deosebită a POR în dezvoltarea localităţilor, în special a celor urbane. În judeţul Mehedinţi, prin POR s-au finanţat foarte multe proiecte pe turism. Au fost alocate pentru Axa 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului în jur de 80 milioane de euro. Astfel,  34,01 milioane de euro pe DMI 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural; crearea şi modernizarea infrastructurii conexe  şi peste 46 milioane de euro pentru DMI 5.2 – Crearea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu potenţial turistic. Pe DMI 5.1 s-au finanţat 16 proiecte, din care 11 deja contractate, cu o valoare solicitată de 39,62 milioane euro, din care 6 proiecte sunt finalizate. Pe DMI 5.2 s-au depus 54 de proiecte în valoare de peste 108 milioane de euro, din care 30 au fost deja contractate. Au primit sprijin 14 IMM-uri şi s-au creat 454 de locuri de muncă în turism.

9 obiective tematice

Participanţilor prezenţi la eveniment le-au fost prezentate şi viitoarele oportunităţi de finanţare oferite de POR 2014-2020. „Acest nou program acoperă 9 dintre cele 11 obiective tematice avute în vedere de Politica de Coeziune a Uniunii Europene. Alocarea financiară estimată pentru Program este de 8,25 miliarde de euro. Prin cele 12 axe prioritare, POR 2014-2020 va continua să finanţeze tipurile de investiţii aferente perioadei 2007-2013 – infrastructură socială, de sănătate şi educaţională, IMM-uri, drumuri judeţene şi turism, dar va finanţa şi noi categorii de proiecte precum : reabilitarea termică a clădirilor publice, lucrări de cadastru şi centre de transfer tehnologic”, a mai spus Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia.