Înscrierea candidaţilor la prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an începe astăzi, 31 mai, şi se va finaliza pe data de 4 iunie, în aceeaşi zi în care se vor încheia şi cursurile pentru clasele a XII-a şi a XIII-a. În Dolj, sunt, conform datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, 3.893 de elevi din promoţia actuală, cursuri de zi, la care se adaugă 1.012 de la seral şi frecvenţă redusă. Lângă aceştia, se aşteaptă şi candidaţi din promoţiile anterioare. În Dolj, au fost aprobate, pentru sesiunea de vară, 28 de Centre de examen.
Conform calendarului de examen afişat pe site-ul Ministerului Educaţiei, probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep pe data de 28 iunie cu – Limba şi literatura română – proba E.a), urmată pe 29 iunie de proba obligatorie a profilului – proba E.c), pe 30 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi 1 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E.b). Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 5 iulie – până la ora 12,00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi în intervalul orar 12,00 – 18,00. Pe 9 iulie vor fi afişate rezultatele finale. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat este programată să înceapă în 16 august. Anul acesta, probele de evaluare a competenţelor la examenul naţional de Bacalaureat vor fi echivalate/recunoscute, în urma adoptării de către Executiv a unei ordonanţe de urgenţă pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ. Astfel, se echivalează/se recunosc: proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română; proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale; proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal; proba de evaluare a competenţelor digitale.
Taxe pentru absolvenţii din anii anteriori, care picat cel puţin de două ori examenul
Pentru absolvenţii de liceu care au susţinut cel puţin două sesiuni ale examenului de bacaluareat vor plăti o taxă de 367 de lei. Taxele de înscriere pentru echivalarea sau recunoaşterea probei de comunicare în limba română, candidații plătesc 27 de lei, iar pentru probele competenţe lingvistice sau digitale pentru candidaţii din promoţiile anterioare, care au susţinut sesiunile anterioare costul pentru fiecare probă este de 20 lei. Taxa de înscriere pentru fiecare probă scrisă este de 100 de lei. Banii vor fi viraţi în contul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Asbolvenţii din anii anteriori se înscriu la liceele pe care le-au absolvit. Pentru absolvenţii de liceu din promoţiile anterioare care au studiat în alt judeţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj trebuie să facă solicitare la Ministerul Educaţiei pentru a fi arondaţi la o unitate şcolară cât mai apropiată de domiciliu.
În Dolj, 28 de Centre de examen
În Dolj,au fost propuse 28 de centre de examen pe baza datelor din SIIR. ” De la Ministerul Educaţiei am primit precizarea că centrele de examen trebuie să aibă minimum 30 de elevi. Având în vedere că măsurile s-au mai relaxat şi având experienţa anilor anteriori în care am întâmpinat probleme legat de numărul de asistenţi, am hotărât să cuplăm mai multe şcoli şi să organizăm centre de examen care să nu fie sub 100 de candidaţi. În funcţie de înscrieri se poate reveni asupra numărului centrelor de examen şi asupra arondărilor. Este posibil ca la unele şcoli să se înscrie absolvenţi din anii anteriori, iar dacă aceştia au o calificare pe care şcoala nu o are acreditată, atunci candidaţii sunt arondaţi la şcoala care are calificarea acreditată”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Mihaela Jianu, vicepreşedinte comisia judeţeană de bacalaureat. Pentru susţinerea examenelor scrise, cele mai multe arondări au fost făcute în cazul elevior din judeţ. Astfel, la Liceul Tehnologic „C. D Neniţescu” din Craiova vor susţine examen şi elevii de la Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” din Melineşti dar şi cei de la Liceul Special „Beethoven” din Craiova. La Liceul din Segarcea vor susţine examenele scrise din cadrul bacalaureatului şi elevii de la Liceul „Adrian Păunescu” din Bârca. La liceul din Călăraşi vor merge pentru a susţine probele scrise elevii de la Bechet. La Liceul „Ştefan Anghel” din Băileşti vor susţine examenele şi elevii din Pleniţa, iar la Liceul din Dăbuleni vor merge şi elevii de la Liceul Teoretic din Amărăştii de Jos. În Craiova, elevii de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” vor susţine bacaluareatul la Liceul „Henri Coandă” din Craiova.
Cele mai mari Centre de examen din judeţ