În doar patru luni, din decembrie în martie trecut, Califatul (Isis ori, mai simplu, pretinsul Stat Islamic) a pierdut mai bine de 20 la sută din teritoriile controlate. Motivul e cunoscut: masivele bombardamente la care a fost supus în Siria şi în Irak. În sine, asta nu înseamnă că s-ar profila vreo capitulare, dimpotrivă, cum o demonstrează recenta incursiune la nord de localitatea Allep, visul de extindere – şi de mărire , în numele lui Allah! – continuă să fermenteze, îndeosebi propagandistic. Pierderile teritoriale însă, coroborate cu cele ale accesului la unele surse petrolifere, au subţiat considerabil bugetul evaluat cândva la peste miliarde de dolari. Or, războiul, oricât de „sfânt” s-ar declara, are nevoie înainte de toate de finanţe.
Un alt motiv de ordin financiar îl constituie, aşa cum a constatat un institut occidental în baza unei investigaţii secrete la faţa locului, şi scăderea contribuabililor, plătitor de taxe de la vreo 9 la doar 6 milioane. Aşteptată ori nu, realitatea aceasta i-a determinat pe şefii „fiscului” oricum clandestin, să recurgă la un întreg sistem de taxe care, prin ineditul lor, nu fac altceva decât să confirme o dată în plus că din cerurile în care va fi fost înveşnicit, profetul Allah apare dezmoştenit de ultimele urme de sacralitate.
Iată, într-o prezentare succintă, câteva dintre noile taxe, în majoritate contravenţii, prin care califii, căci orice mişcă în sultanat cade sub incidenţa poruncilor lor, încearcă să-şi compenseze pierderile financiare.
10 dolari este amenda pentru femeile care nu-şi acoperă ochii cu un văl triplu; dacă, în plus, îmbracă un veşmânt prea „aderent” (la trup, se înţelege) amenda creşte la 25 de dolari; dacă uită să-şi pună ciorapii şi mănuşile, amenda se ridică la 30 de dolari.
Pentru bărbaţi, raderea bărbii echivalează cu o amendă de 100 de dolari, iar dacă doar şi-o mai rotunjesc prin tuns, atunci plătesc doar jumătate, adică 50 de dolari. Nu e ignorată nici partea, ca să zicem aşa, de extracţie „didactică”: cine nu cunoaşte răspunsul la orice întrebare ori problemă cuprinsă în Coran e amendat cu 20 de dolari.
De toate acestea se ocupă, cum altfel, miliţienii Califatului, amintind parcă de hoardele de SS-işti, de miliţiile lui Stalin însărcinate cu menţinerea ordinii – publice şi politice – ca şi de cele dejisto-ceauşiste ce vânau, prin nişte obsedante decenii, pe adolescenţii pletoşi ori pe tinerele minijupiste.
Asta ca să se înţeleagă, dacă mai e nevoie, că, în structurile ei cele mai adânci şi mai malefice, Istoria îşi repetă mai ales ororile. În fond, când în mecanismul ei îşi face loc practica asumat inchizitorială, chiar şi credinţa îşi ruinează propriile fundamente, indexând impardonabil însuşi principiul liberului arbitru prin care căpătase, de la Sf. Augustin încoace, fără a-l uita pe profetul Mahomed însuşi, o legitimare la raţionalitate.
Nu puteau scăpa vigilenţei traumatice a „miliţienilor” islamişti nici taxele strict economice, precum cele ale dreptului de circulaţie a camioanelor, de ordinul sutelor de dolari, dar mai ales uzul tutunului şi al alcoolului, mergând până la amenzi pentru a fi uitat casa neîncuiată, ori plata unor certificate de „căinţă” pentru musulmanii ne-sunniţi, sau dacă au fost funcţionari ai regimurilor trecute.
Ceea ce însă atinge cota cea mai de sus a ororii (inumane) e noua iniţiativă de comerţ cu femei, în principal tinere şi, pe cât posibil, copile, adică virgine, scoase la mezat chiar pe portalurile oficiale ale pretinsului stat islamist. O sclavă yazidă, spre exemplu, ajunge să fie licitată la exorbitanta sumă de 8000 de dolari, nu însă pentru „duşmani”, ci pentru propriii combatanţi, dintre cei care, mai şmecheri, au reuşit să-şi încropească ceva averi într-o societate ce se pretinde şi se declară… „cea mai bună dintre cele posibile”.
