Strategia pregătirii Europeanului pare că a fost ratată de Iordănescu. Ştiam că nu avem jucători de clasă, ştiam că nu ne ducem la Euro să-l câştigăm, ştim că Iordănescu este depăşit ca metode de lucru, dar avem pretenţia de a specula experienţa „Generalului”. Ne-am obişnuit cu dezacordurile şi cu clişeele sale, putem să ne împăcăm cu ele, dar ne aşteptam ca măcar să nu facă erori de strategie pe care nici fiul său, antrenorul de la Pandurii, nu le-ar comite. Schimbarea medicului cu o lună înaintea turneului final este un gest care pune mai presus orgoliul personal decât interesul echipei naţionale. Poate că Pompiliu Popescu a făcut anumite erori sau a profitat de poziţia sa, dar trebuia îndepărtat cu mai mult timp înainte sau păstrat măcar până la terminarea aventurii la Euro. Apoi, convocarea a 28 de jucători în loc de 23 nu a provocat o emulaţie pozitivă, o rivalitate constructivă, ci a creat o stare de tensiune între jucători, a dezbinat lotul. Cei aflaţi „în dubiu” au abuzat de acţiuni personale, în meciurile amicale practic fiecare a jucat pentru el, egoismul a fost cuvântul de ordine, nu spiritul de echipă. Torje pare exemplul ideal în acest sens: a marcat, cu concursul portarului ucrainean (de altfel, toate golurile noastre au fost înlesnite de „coşmarul lui Lucescu”, Piatov), dar l-a părăsit pe Măţel în apărare, veteranul Şevciuk demarând nestingherit pe flancul nostru drept. Cazul „Andrei Ivan” este mai straniu decât cel al lui Benjamin Button. Puştiul Craiovei a participat la turneul din Italia, dar nu a fost introdus niciun minut şi va fi lăsat acasă, deşi echipa sa de club lupta pentru obiectiv şi, cine ştie, poate l-ar fi îndeplinit cu el pe teren. În schimb, Florin Andone a fost lăsat să ajute Cordoba să atingă play-off-ul şi va fi inclus în lotul pentru Euro, deşi va prinde doar ultimul amical, cu Georgia. Sigur, aici o mare parte de vină o au conducătorii Craiovei, care s-au împăcat cu situaţia şi au sacrificat obiectivul în speranţa că Ivan va rămâne în lot şi îi va creşte cota pentru a-l putea vinde. Dacă Iordănescu avea nevoie de back-up, putea foarte bine să-i cheme în cazul în care anumiţi jucători din lotul de 23 se accidentau sau erau departe de forma aşteptată.
De asemenea, „Tata Puiu” trebuie să rezolve cumva problema fotbaliştilor care nu au avut meciuri în picioare anul acesta. Chiricheş, Torje, Maxim, Prepeliţă şi Raţ n-au adunat împreună prezenţele care i-ar fi fost necesare unuia singur pentru a juca titular în Franţa. Practic, Iordănescu a schiţat turneul şi amicalele ca pe o selecţie, ca pe un trial, nu ca pe un cantonament de omogenizare, de închegare a relaţiilor de joc şi ca un prilej de îmbunătăţire a atmosferei din lot. Nu în ultimul rând, problema căpitanului de echipă este una acută. Într-un lot din care lipsesc valorile, era măcar nevoie de un lider, iar Chiricheş, care a jucat foarte puţin la Napoli şi dă impresia că s-ar putea impune, ca atitudine, în faţa coechipierilor, nu pare deloc omul potrivit să poarte banderola. E adevărat, nici Raţ nu corespunde din punct de vedere al jocului, dar existau soluţiile Tătăruşanu, Pintilii sau Săpunaru, care sunt titulari de drept, jucători care de obicei rămân pe teren 90 de minute, având totodată acest statut de căpitan, cât şi atitudinea de lideri de vestiar. Şi naţionala are nevoie de un lider, care să-şi resusciteze echipa în momentele grele şi să stopeze degringolada psihică.
În cazul, selecţiei propriu-zise nu ar fi prea multe de comentat, în timp ce alte naţionale îşi permit să renunţe la jucători în mare formă şi cu trofee cucerite anul acesta, noi abia reuşim să nominalizăm 23 de jucători pentru lotul de Euro, darămite să mai luăm în discuţie alţi jucători care ar fi meritat să fie convocaţi. Să sperăm că se va schimba ceva în cadrul lotului tricolor şi în concepţia lui Iordănescu până la startul Euro, altfel turneul final nu va reprezenta doar un eşec, ci şi o prezenţă hâdă, deloc memorabilă. Şi ar fi mare păcat, în condiţiile în care participările României la turneele finale sunt tot mai rare.
