„Crosul Copilăriei”, organizat în Parcul „Romanescu”

1
482

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România – Filiala Craiova cu sprijinul Primăriei municipiului Craiova vor organiza duminică, 2 iunie a.c., începând cu ora 10.00, „Crosul Copilăriei”. Acesta va avea loc la Velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu” şi se adresează tuturor copiilor și tinerilor cu vârsta până la 18 ani. Evenimentul face parte din manifestările prilejuite de Zilele Municipiului Craiova.

Alergarea va avea loc pe diferite distanţe, în funcţie de vârstă. Fiecare copil va fi însoţit de un părinte sau un tutore şi va trebui să aibă pentru înscriere copie după certificatul de naştere. Pot concura şi copii cu dizabilităţi. Prin acest eveniment organizatorii au anunţat că îşi propun să promoveze mişcarea în aer liber şi un stil de viaţă sănătos. La final toţi participanţii vor fi răsplătiţi cu cadouri, iar câştigătorii vor fi premiaţi.

1 COMENTARIU

  1. În ceea ce priveşte modul de organizare, Poliţia Craiova cuprindea trei servicii centrale (Serviciul siguranţei cu care era însărcinat un comisar de poliţie, Serviciul poliţiei administrative şi Serviciul registraturii şi al arhivelor), precum şi servicii auxiliare ? comisariatele şi oficiile speciale de poliţie.

Comments are closed.