Despre un „om normal”

Şeful IPJ Dolj, comisarul-şef Constantin Nicolescu (foto), a fost luat „la centru” şi numit adjunctul şefului IGPR, chestor Petre Tobă. Bănuim că au fost avute în vedere şi anumite merite profesionale, fiindcă, altminteri, vestea a picat pe neaşteptate, fără preparative presupuse. Nu credem că fostul, de acum, şef al IPJ Dolj, şi-a dorit o asemenea ascensiune efemeră, ştiind, ca poliţist cu stagii, că nu e prea bine să pici de sus. De acum numirea e validată. Cât timp s-a aflat în mandat la comanda IPJ Dolj, dotat cu calm deliberativ, şi-a făcut cu discreţie datoria, izbutind să reziste şi să nu se îndoaie prea mult, graţie relaţiilor corecte cu subalternii, dar şi celor instituţionale cu parchetele şi instanţele judecătoreşti din teritoriu. Şi restul instituţiilor abilitate ale statului. Pe indicatori specifici, în permanenţă IPJ Dolj s-a poziţionat avantajos la nivel de ţară. Chiar în condiţii deloc confortabile pentru… poliţişti. De măsurile de austeritate e vorba. Neîndoielnic, acum unora le-a convenit, altora nu, şi un numitor comun e dificil de identificat. Poliţişti „îndrăgiţi” nu există nicăieri în lume. Există, într-adevăr, poliţişti eroi. Comisarul-şef Constantin Nicolescu a fost, însă, un om normal, asiduu preocupat de menţinerea stării de linişte şi ordine publică, dar, mai ales, a securităţii cetăţeanului. Cu respect deplin pentru Instituţia Prefectului, fiindcă aşa prevede legea, şi unul de circumstanţă faţă de preşedintele Consiliului Judeţean, deşi deţinătorul acestei funcţii este ales uninominal, prin sufragiu popular. Dar uneori, cel puţin la noi, înzestrările acrobatice fac parte din fişa postului. Un ziar local, care apare la Craiova, insera ieri că „în august 2010, când Nicolescu şi-a pierdut scaunul de comandant, în urma rezultatelor dezastruoase descoperite după o verificare a Corpului de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor (…)”. N-are sens să comentăm asemenea prostioare, deşi sunt prostii de-a binelea. Niciodată rezultatele IPJ Dolj n-au fost dezastruoase. Şi asta o spunem ca unii care mai ştim câte ceva despre bilanţurile de activitate ale poliţiştilor doljeni, anuale şi semestriale. Ceea ce am putea adăuga este că orice bilanţ, oricât de robust, poate fi dat peste cap de un singur eveniment, prost gestionat şi intens mediatizat. Ceea ce poate fi afirmat este altceva: actul de control respectiv „a fost apă de ploaie” şi nimic altceva. Se omite, însă, adversitatea nejustificată a unei persoane inadecvate, „proţăpită” reprezentant al Guvernului în teritoriu, basculat la timp din funcţie, chiar de cei a căror investiţie de încredere fusese. Despre comportamentul dezordonat al insului respectiv, ros de ambiţii prosteşti, resentimentare, calificat în reclamaţii şi delaţiuni unsuroase, adevărate plăceri dulcegi şi acide, nu se mai pomeneşte. Şi va trece definitiv în uitare, nemaiputând fi vindecat, reorientat şi strunit. Şi mai mult decât indignare stârneşte uimire şi o resemnată bună-dispoziţie. Felul în care comisarul-şef Constantin Nicolescu a înţeles să se comporte când era surghiunit, remarcabila sa amenitate şi, apoi, felul în care a navigat în ape tulburi, toate acestea l-au proiectat drept un „om normal”. Care, din punctul nostru de vedere, şi-a făcut datoria, în nişte vremuri aşa cum au fost.