Rata locurilor de muncă vacante a înregistrat o uşoară scădere de 1,7 mii (-0,01%) în primul trimestru din acest an, faţă de perioada similară din 2010, în timp ce comparativ cu ultimele trei luni din anul precedent s-a semnalat un salt de 6,9 mii locuri de muncă vacante (+0,18%) până la 27,3 mii (+0,69%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate ieri. Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie-martie 2011, cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante s-a înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (1,21%). La polul opus, s-au regăsit posturile libere din industria extractivă (0,02%), respectiv activitatea de învăţământ (0,13%). Peste o treime din totalul consemnat (9,2 mii) s-a regăsit în industria prelucrătoare, unde rata a fost de 0,95%, în timp ce aproximativ 2% s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (3,4 mii locuri vacante), iar puţin peste 10% în administraţia publică (2,8 mii locuri vacante).