Premierul Emil Boc a participat sâmbătă, 28 mai a.c., la cea de-a IV-a reuniune a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, care s-a desfăşurat la Băile Felix. Dincolo de orice altceva, întâlnirea a fost una politică, de pregătire a alegerilor locale din 2012, prefecţii primind sarcini clare de la Emil Boc. Trebuie transmis în teritoriu mesajul că pensiile vor creşte în 2012 şi că primarii trebuie să fie atenţi cu prefecţii, pentru că vor transmite date către Guvernul României cu privire la investiţiile care merită atenţia „necesară”, deşi nu au în atribuţii în acest sens.
Premierul României şi-a început discursul în faţa prefecţilor dând vina pe Guvernul Tăriceanu pentru problemele grave pe care le are ţara. „(…) Vechiul guvern din nefericire ne-a lăsat un deficit uriaş, în condiţiile unei creşteri economice mari în 2008, vânzarea BCR şi banii cheltuiţi, un stat nereformat şi decizii iresponsabile în anul 2008”, a spus Emil Boc. Măsurile dezastruoase luate în ultimii doi ani Emil Boc le consideră reforme, iar „costurile dureroase” au fost doar politice. Condamnarea a sute de mii de români la sărăcie nu are nici o importanţă.
„România este credibilă prin reformele pe care le-a făcut – e adevărat, cu costuri dureroase, cu costuri politice (…). Ştiţi cele mai importante reforme pe care le-am derulat împreună în aceşti doi ani: reforma sistemului public de pensii, reforma salarizării personalului bugetar, reforma aparatului bugetar şi a agenţiilor guvernamentale, reforma educaţiei, reforma dialogului social, reforma asistenţei sociale, reforma cadrului fiscal, reforma sănătăţii, reforma legislaţiei muncii”, a spus Boc.
Despre faptul că Legea pensiilor a fost trecută fraudulos prin Parlamentul României sau că cele mai multe legi au fost adoptate prin asumarea directă a Guvernului fără o dezbatere publică sau parlamentară Emil Boc nu a rostit nici un cuvânt. Culmea reformei a fost trecerea Legii Dialogului Social fără discuţii în prealabil cu societatea civilă şi ceilalţi factori de decizie.
Emil Boc: „Vă daţi seama că are costuri politice, dar era necesar”
150.000 de bugetari a nenorocit guvernarea pedelistă, însă Emil Boc îi consideră pe acei oameni şi familiile lor „costuri politice. „La preluarea guvernării am avut 1.398.757 de persoane în sistemul bugetar. La sfârşitul lunii aprilie, avem 1.246.000 de bugetari, deci o restructurare de aproximativ 150.000 de bugetari în doi ani. Vă daţi seama că acest lucru este greu, vă daţi seama că are costuri politice, dar era necesar, absolut necesar”, şi-a motivat gestul în faţa prefecţilor Emil Boc. Despre reforma în Educaţie Emil Boc spune că a avut loc o mutaţie fundamentală „de la cantitate la calitate, de la cantitate la performanţă, şi în primul rând că accentul acum este pus nu pe cantitate, ci pe competenţă în formarea elevilor, adică nu pe reproducerea informaţiei, ci pe formarea de competenţe, aşa cum se face peste tot în UE (…)”.
„Cheia reformei din Educaţie: adaptarea şcolii la nevoile vieţii”
Cea mai mare minciună a lui Emil Boc la întâlnirea cu prefecţii a fost cu privire la oferta locurilor de muncă pentru tinerii din România. În condiţiile în care posturile sunt blocate şi pentru orice angajare în sistemul bugetar este impus un număr de ani de experienţă, pedeliştii mint cu neruşinare că după absolvirea unei şcoli tinerii îşi găsesc fără nici o problemă locuri de muncă. „Aceasta, de fapt, este cheia reformei din Educaţie: adaptarea şcolii la nevoile vieţii şi oferirea de specialităţi care să se regăsească în viaţa practică după ce ies de la şcoală. Până acum, fiecare, de la liceu şi postliceală la universitate, pregătea studentul sau elevul fără să aibă o legătură directă cu ce se întâmplă a doua zi după ce iese de pe banca şcolii. Acum, prin această corelare cu ceea ce înseamnă viaţa reală, cei care termină o şcoală, indiferent de ce nivel, gimnazial, postliceal, universitar, pot a doua zi să meargă şi să-şi găsească în realitatea de zi cu zi o slujbă aferentă”, a afirmat Boc.
Pomană electorală pentru 2012 – creşterea pensiilor
Mesajul pedeliştilor pentru anul electoral 2012 este că vor creşte pensiile începând cu data de 1 ianuarie. Deşi i-a criticat pe liberali că au făcut pomeni electorale în 2008, Emil Boc i-a desemnat pe prefecţi să pregătească terenul în teritoriu pentru o pomană electorală de culoare portocalie. „Iar tot legea permite ca, începând cu 2012, pensiile să crească cu 100% rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat pe anul precedent. Asta înseamnă aplicarea Legii pensiilor şi creşterea valorii pensiei începând cu 1 ianuarie 2012”, a transmis Boc.
Fonduri doar pentru lucrările „necesare”
De la Băile Felix, Emil Boc a anunţat că cele peste 40.000 de obiective de investiţii de la nivel naţional şi local nu vor fi finalizate prea curând, iar în 2012 vor fi alocate fonduri doar pentru lucrările „necesare”. „Fiecare a început câte un obiectiv de investiţii: de la o şcoală şi grădiniţă sau asfaltarea unei străzi la parc sau groapă ecologică, la autostrăzi sau centuri ocolitoare, de la spitale la clădiri pentru administraţia publică. Această politică este păguboasă pentru statul român. În primul rând, trebuie să le finalizăm pe cele care sunt necesare şi care se află într-un stadiu avansat de lucru. Asta înseamnă, în primul rând, prioritizare”, a spus Boc.
Prefecţii vor stabili ce bani se vor da de la bugetul naţional administraţiilor locale
Pentru a fi siguri că în anul electoral 2012 sumele alocate de Guvern pentru investiţii vor fi direcţionate către primarii PD-L, Boc le-a cerut prefecţilor să intervină direct „la elaborarea bugetului pe 2012”: „Şi, de aceea, o să avem nevoie şi de sprijinul şi de intervenţia dumneavoastră directă la elaborarea bugetului pe 2012, atunci când vom stabili de la bugetul naţional ce bani se vor da pentru administraţiile locale să avem o evaluare exactă şi să finanţăm acele lucrări care, pe de o parte, sunt necesare comunităţii şi, pe de altă parte, se află într-un stadiu avansat de finalizare. (…) Dar este important ca banii pe care noi îi alocăm de la Bucureşti să ştim că se duc acolo unde trebuie, pentru finalizarea acelor obiective necesare”.
Implicarea prefecţilor în constituirea bugetului este ilegală
Implicarea prefecţilor în constituirea bugetului pe 2012 este ilegală, pentru că încalcă Constituţia României. Procesul complex al constituirii şi repartizării resurselor financiare publice, circulaţia fluxurilor financiare către şi de la bugetul de stat sunt asigurate prin structuri instituţionale specifice, bine delimitate din punctul de vedere al atribuţiilor care le revin, aparţinând statului de drept. O prezentare a acestora nu se poate face altfel decât în funcţie de ierarhizarea lor din punctul de vedere al reprezentării şi al atribuţiilor care le revin. Se disting, în primul rând, instituţii ale puterii legislative ale statului de drept, în care sunt cuprinse autorităţile alese ale puterii centrale şi locale de stat, ale Parlamentului, Consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale. Consiliile judeţene şi locale au o atribuţie importantă în adoptarea unor programe şi prognoze de dezvoltare economico-socială a judeţului urmărind realizarea acestora. Prefectul nu are nici o atribuţie în constituirea bugetului de stat, fiind, conform statutului Constituţiei, reprezentantul Guvernului în teritoriu şi având rolul de a coordona serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor structuri ale administraţiei publice centrale.
Cheltuieli uriaşe la comandă politică
Alocarea de fonduri doar către primăriile PD-L în ultimii doi ani au dus lucrările într-un stadiu avansat de finalizare. Pe principiul prioritizării pedeliştilor le este uşor să dea bani în 2012 primarilor portocalii pe programul bazelor sportive, pe Ordonanţa nr. 7 şi pe HG 577. E vorba de mii de proiecte care au rolul de a conserva puterea pentru PD-L. Cheltuieli uriaşe, toate la comandă politică. În timp ce investiţiile din localităţile cu primari din opoziţie se degradează, pentru că Guvernul Boc nu le consideră prioritare şi mai au şi vina de a fi fost începute pe timpul guvernării Tăriceanu.
Emil Boc a mai făcut un anunţ important la întâlnirea cu prefecţii: societăţile care au lucrat pentru primarii PSD şi PNL nu îşi vor primii banii: „A venit criza cu diminuarea resurselor, iar Guvernul este acuzat că nu achită acele datorii. Păi, să fim bine înţeleşi, s-au făcut foarte multe lucrări fără acoperire bugetară la acea vreme sau peste limitele bugetare existente; s-au făcut lucrări la şcoli care după aceea tot Guvernul Tăriceanu le-a pus pe lista de desfiinţare. Or, trebuie aceste lucruri să fie ordonate odată în ţară şi plătite acele lucrări care sunt eficiente pentru ceea ce înseamnă interesul public”. Reforma în România se face doar pentru pedeliştii, restul românilor pot să urmeze sfatul preşedintelui Traian Băsescu şi să se căpătuiască în străinătate.