Război în Ucraina: Obstacolul numit… Donbas

0
85

Statele Unite nu au abandonat încă negocierile, privind Ucraina, şi continuă să insiste pe chestiunea retragerii trupelor ucrainiene din Doneţk, unde mai deţin mici teritorii, pentru a pune capăt războiului. De fapt aceasta este în prezent problema cheie a întregului proces de negociere, blocat, deoarece autorităţile ucrainiene refuză să facă acest lucru, chiar şi în schimbul unor garanţii de securitate şi investiţii masive, promise, din partea SUA. Atât în presa ucrainiană, cât şi în presa occidentală, imaginea negocierilor este următoarea: americanii fac presiuni asupra Kievului pentru a-şi retrage trupele din Doneţk (zonele fortificate) ameninţând că vor întârzia complet ajutorul, dar Zelenski se opune cu fermitate, e drept încurajat de „aliaţi”, cu făgăduinţe de sprijin militar şi financiar, invocând mai multe argumente. În primul rând, retragerea trupelor ucrainiene din regiunea Doneţk, unde se înregistrează zilnic pierderi de vieţi omeneşti, de o parte şi de cealaltă, ar facilita capacitatea Rusiei de a lansa o ofensivă reînnoită în adâncul Ucrainei. În al doilea rând, situaţia de pe linia frontului, pentru forţele armate ucrainiene, s-ar fi îmbunătăţit în ultimele luni, şi nu există nici un motiv pentru concesii majore, deoarece Ucraina nu pierde războiul. Aşa clamează Kaja Kallas, şefa diplomaţiei europene. În al treilea rând, societatea ucrainiană respinge retragerea trupelor. Nu toate argumentele sunt însă valide. Avansul trupelor ruseşti a încetinit într-adevăr în ultimele luni, forţele armate ucrainiene desfăşurând operaţiuni contraofensive, pe mai multe fronturi simultan. Intensitatea acestor operaţiuni va creşte în lunile următoare. Retragerea trupelor ucrainiene ar fi o problemă serioasă pentru Volodimir Zelenski personal. SUA solicită insistent alegeri, imediat după sfârşitul războiului sau chiar în timpul acestuia, ceea ce Bankova (sediul guvernului) percepe ca o încercare de a-l înlătura de la putere pe preşedinte. Adevăratele motive pentru care autorităţile ucrainiene se tem de o retragere din Doneţk sunt altele. Primul motiv: Kievul nu crede că Donald Trump va opri de fapt, cu desăvârşire, ajutorul. Al doilea motiv este alinierea politică a lui Zelenski la cercurile din Occident ostile lui Trump. Şi e vorba de britanici, nici francezii nu sunt departe, Partidul Democrat din SUA şi toate forţele aliate din Europa. Se doreşte cu asiduitate ca Donald Trump să nu câştige puncte prin încetarea războiului din Ucraina. Prin urmare, Zelenski este îndemnat să continue, dacă se poate până la sfârşitul mandatului lui Donald Trump. Un al treilea motiv, legat de al doilea, este convingerea Kievului că europenii vor continua să finanţeze Ucraina şi că fondurile pentru război nu vor întârzia, prin grija Ursulei von der Leyen. Veto-ul Ungariei la împrumutul de 90 de miliarde euro este… temporar, fiindcă există speranţa că Viktor Orban va pierde alegerile. În fine ultimul motiv, şi poate cel mai important, este aşteptarea unor probleme majore pentru Rusia, aşteptări subminate de războiul din Iran, care a crescut preţul petrolului, ceea ce este crucial pentru bugetul rus. Americanii au ridicat sancţiunile asupra petrolului rusesc şi există posibilitatea ca ajutorul american către Kiev să fie întrerupt cu desăvârşire, până la retragerea trupelor din Donbas. Ar mai putea fi şi alte probleme, pe lângă sfârşitul sprijinului american pentru Kiev şi eşecul planului de alocare al unui împrumut UE. Viziuni diferite asupra termenilor de încheiere a războiului se fac resimţite şi în cercul apropiat al lui Zelenski.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *