În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public cu referire la cartelele nenominale din România, Serviciul Român de Informaţii face următoarele precizări. SRI investighează, în cooperare cu instituţiile din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului şi partenerii internaţionali, folosirea cartelelor nenominale româneşti în zone în care activează organizaţii teroriste. În România, indivizi afiliaţi organizaţiilor teroriste au folosit cartele pre-paid pentru comunicare în exterior. Investigaţia priveşte inclusiv posibilitatea utilizării unor astfel de cartele în atentatele din Europa. De altfel, informaţii recente indică lansarea de ameninţări la adresa unor infrastructuri de transport dintr-o ţară europeană de pe astfel de cartele. SRI a reliefat constant necesitatea adoptării unei legislaţii privind cartelele pre-paid conforme cu normele UE.