Simona Halep în sferturi la Miami

0
399

Simona Halep, nr. 3 mondial, a învins-o, în această dimineaţă, pe italianca Flavia Pannetta (nr. 15) cu scorul de 6-3, 7-5. În sferturile de finală ale turneului de la Miami românca o va întâlni pe americanca Sloane Stephens, învingătoare (6-4, 7-6) în faţa elveţiencei Belindei Bencici. Partida a fost una spectaculoasă, cu răsturnări de situaţie în setul 2, controlat de Pannetta, care s-a desprins la 5-2 şi se părea că va amâna deznodământul partidei pentru setul 3. Paradoxal, Simona, care nu şi-a câştigat deloc serviciul, a avut o revenire incredibilă, impunându-se cu 7-5. Mental, Simona a dominat cu autoritate primul set şi s-a regăsit fabulos într-un moment dificil al partidei.