Senatul va vota mâine în plen a doua cerere de urmărire penală şi arestare în cazul Vâlcov

0
362

Plenul Senatului urmează să supună la vot, miercuri, cea de-a doua cerere de încuviinţare a urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a senatorului Darius Vâlcov, care se află în prezent în arest la domiciliu, senatorii jurişti urmând a analiza, azi, cererea DNA, în vederea unui aviz.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a afirmat, ieri, la finalul şedinţei Biroului Permanent al Senatului, că solicitarea ÎCCJ de încuviinţare a efectuării în continuare a urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a senatorului Darius Vâlcov a fost transmisă la comisia juridică. Comisia juridică urmează să analizeze cererea în şedinţa de azi.

Dumitrescu a precizat că, dacă raportul comisiei juridice va fi dat în timp util, cererea va fi discutată şi supusă la vot în şedinţa plenului de mâine.

DNA a cerut, marţea trecută, un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi, procurorii precizând că el ar fi obţinut astfel trei lingouri de aur, bani şi tablouri. Potrivit anchetatorilor, începând din 2011 şi până în prezent, Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. El s-ar fi folosit de informaţiile obţinute în virtutea funcţiilor publice, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar erau administrate prin interpuşi.