Ponta: Legea salarizării, o prioritate pentru Guvern în partea a doua a anului

0
363

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat, ieri, luni că un “mare proiect” al Guvernului pentru cea de-a doua parte a anului este legea salarizării, astfel încât să existe o “scară normală a valorilor”.

“În partea a doua a anului avem un al doilea mare proiect, legea salarizării. Trebuie să rearanjăm scara normală a valorilor. Trebuie să existe o ordine, nu e normal ca preşedintele ţării, primul ministru, preşedinţii camerelor, să câştige mai puţin decât cine ştie ce angajat dintr-o instituţie militarizată sau dintr-o companie de stat, pentru că nu există nicio ţară europeană unde să se întâmple chestia asta. Cerem performanţă de la cei care conduc instituţii, dar, în schimb, credem că nu trebuie nimic altceva. În acelaşi timp, vreau şi cred că funcţionari publici şi aici vorbim de toţi cei din sectorul bugetar, medici, profesori, pompieri, militari, poliţişti, trebuie să le cerem foarte mult dar trebuie sa le oferim şi un plan de carieră, o siguranţă”, a argumentat premierul în cadrul Biroului Permanent Naţional al PSD.

Ponta a afirmat că săptămâna viitoare, când vor exista toate datele pe primul trimestru, executivul ar trebui să ştie ce să aleagă – reducerea TVA de la 24 % la 20 % sau reducerea TVA doar pentru produsele agricole la 9 %.

“Amândouă nu le putem face, una dintre ele o putem face sigur acum, imediat ce avem rezultatele pe primul trimestru. Vreau să ne gândim împreună cum e mai bine pentru întreaga economie şi cum e mai bine să dăm un mesaj foarte clar că oamenii au muncit trei ani şi trebuie să simtă rezultatul muncii lor”, a adăugat Ponta.

Premierul a evidenţiat că “acest guvern al USL, în care PSD-ul are o prezenţă extrem de importantă”, a reuşit să finalizeze cel mai important proiect al începutului de an, al primului semestru – Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. “Îi rog şi sper ca toţi colegii noştri din Senat şi apoi din Camera Deputaţilor să organizeze dezbateri şi să-l avem aprobat. Noul Cod fiscal şi de procedură fiscală vot face foarte mult bine României – locuri de muncă, creştere economică – şi sunt din ce în ce mai convins de acest lucru cu cât am văzut că s-a restrâns propaganda: iarăşi au fost un pic ameţiţi şi acum ne explică de ieri începând ce rău e Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Dacă îl făcea PNL, era foarte bun, dacă l-a făcut PSD, e rău. Eu zic că e foarte bun, că e bun pentru România”, a menţionat Victor Ponta.