Condamnată în Italia pentru tâlhărie calificată, prinsă în Băilești

0
4

În ultimele 48 de ore, la nivel județean, polițiștii doljeni au organizat și desfășurat acţiuni pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau față de care au fost dispuse măsuri preventive ori pedepse privative de libertate.

Au fost depistate șase persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii și o persoană urmărită internațional.

Polițiști din cadrul Poliției orașului Băilești au depistat o tânără de 34 de ani, din localitate, urmărită la nivel internațional. Față de aceasta, autoritățile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de tâlhărie calificată (furt de bijuterii prin folosirea de violențe), fiind condamnată la pedeapsa de 7 ani, 8 luni și 6 zile de închisoare. Femeia a fost preluată de polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Urmează să fie prezentată Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare.

***

Poliţişti din cadrul Poliţiei orașului Calafat au depistat doi tineri, de 30 și 35 de ani, din localitate, faţă de care instanța de judecată a emis mandate de executare a pedepsei închisorii. Primul a fost condamnat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, având de executat o pedeapsă de 3 ani, 8 luni și 20 zile, iar al doilea – pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, având de executat o pedeapsă de 2 ani, 5 luni și 10 zile.

Și poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au depistat doi tineri, de 25 și 33 de ani, din Craiova, faţă de care instanța de judecată a emis mandate de executare a pedepsei închisorii, ambii pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cei doi au fost condamnați la pedepsele de 5 ani și 4 luni, respectiv 4 ani și 2 luni de închisoare. Au fost încarceraţi în Penitenciarul Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *