Depistat la volanul unui autoturism, având un permis de conducere susceptibil a fi fals

0
196

Ieri, 30 ianuarie, ora 16.05, polițiști din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Melineşti au depistat un bărbat din comuna Fărcaş, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6B, în comuna Melineşti. Acesta este suspect că ar fi condus un autovehicul, având un permis falsificat.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere, prezentându-le poliţiştilor un permis de conducere asemănător celor emise de autorităţile spaniole, existând suspiciuni cu privire la veridicitatea acestuia. Permisul de conducere a fost ridicat de poliţişti pentru continuarea cercetărilor, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, complicitate de infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.