Beat la volanul unui autoturism era, permis de conducere n-avea şi s-a ales cu dosar penal

0
170

Ieri, 30 ianuarie, ora 16.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Maria Tănase”, din localitate. Acesta s-a ales cu dosar penar pentru conducerea unui autoturism, fiind în stare de ebrietate, şi pentru neposedare de permis.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române s-a stabilit că nu posedă permis de conducere. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice.
“În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .