Portugalia: Socialiştii premierului Antonio Costa câştigă alegerile anticipate

0
868

Chiar dacă ecartul dintre socialiştii premierului Antonio Costa şi social-democraţii (centru-dreapta) lui Rui Rio, fost primar al oraşului Porto, se redusese sensibil în sondajele premergătoare alegerilor anticipate de duminică, victoria a revenit celor aflaţi la guvernare (43%) şi cel puţin 117 mandate dintr-un total de 230. În 2019 obţinuseră 108 mandate. Socialiştii vor putea guverna fără aportul aliaţilor de stânga (nici stânga radicală Bloco, nici comuniştii portughezi), două formaţiuni care în octombrie anul trecut refuzaseră să voteze legea finanţelor. Cu 4,5% din voturi şi doar 5 deputaţi, Bloco este principala perdantă a scrutinului, devenind a 6-a formaţiune politică pe eşicherul recompus. În schimb partidul de extremă-dreapta „Chega” a devenit a 3-a forţă politică a ţării (7,15%) cu 12 aleşi, după ce nu contaseră decât pe un singur deputat în fostul Parlament.