La vârsta de 80 de ani preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, nu mai intenţiona –şi anunţase acest lucru- să candideze pentru un nou mandat de 7 ani. Presa din Peninsulă enumerase vreo 12 candidaţi, printre care Silvio Berlusconi –un comeback persiflat, dar şi o femeie în premieră, apoi premierul Mario Draghi, care conduce cu dificultate o alianţă de guvernare heteroclită, prin logodna convenită între Mişcarea 5 Stele, La Lega, Partidul Democrat, Forza Italia, Italia Viva, alegerea sa atrăgând… anticipatele. Cei 1009 mari electori (parlamentarii celor două Camere şi delegaţii regiunilor) după 8 tururi de scrutin n-au reuşit altceva, decât convingerea lui Sergio Mattarella să accepte încă un mandat sau o porţiune din acesta la Palatul Quirinalle. Un cadou pentru cele 16 luni de stabilitate politică, apt să permită o continuitate pentru actualul guvern până în 2023, şi credibilitatea Italiei pe scena internaţională. După alegerile la termen, dacă Partidul Democrat –condus de Enrico Letta (21% din sufragii momentan) menţine trendul ar putea prelua conducerea Consiliului de miniştri şi Mario Draghi deveni preşedinte al Italiei. Sergio Mattarella este în ţara sa omul providenţial.
