Discuții aprinse pe majorarea tarifului la gunoi, în CLM Craiova

1
1637

Consilierii municipali au votat, în ședința de ieri, majorarea tarifelor la gunoiul colectat de la populație și firmele private, așa cum au fost ele propuse de SC Salubritate – cu 2 lei, la persoanele fizice și 20 de lei la persoanele juridice. Aleșii locali ai PNL și ALDE nu au fost de acord cu aceste noi tarife și au criticat modul în care operatorul de salubritate a fundamentat toate aceste majorări.

 

Consilierul ALDE, Dumitru Mănescu, a scos în evidență faptul că SC Salubritate vorbește despre încurajarea populației de a face o selectare colectivă a gunoiului, dar orașul continuă să fie deficitar la acest capitol. „În raport se vorbește foarte mult de încurajarea populației de a face o colectare selectivă. Este un lucru foarte important și de mare actualitate, dar în Craiova cred că este o glumă. Sunt, ca și dumneavoastră, cetățean al urbei și nu am observat nici un efort în această direcție. Practic, în afara unor containere, plantate ici și colo, în oraș, nu am observat nici o preocupare în această direcție”, a spus alesul local.

Liberalii cer containere pentru colectarea selectivă, pe fiecare stradă

În opinia sa, ar fi trebuit să avem containere pentru colectarea selectivă pe fiecare stradă, în fiecare cvartal de blocuri. De asemenea, și la punctele de colectare a gunoiului, ar fi trebuit să existe și containere pentru colectarea selectivă. „Ar fi trebuit să avem o informare a populației mult mai mare pentru a se face colectarea selectivă. Noi nu avem acest lucru în oraș, în acest moment.”. Cheltuielile crescute care ar fi apărut din această preocuparea pentru colectarea selectivă ar fi fost o fundamentare reală pentru creșterea taxelor pentru strângerea gunoiului, este de părere consilierul Mănescu. El a arătat, în schimb, că sunt prinse în fundamentarea SC Salubritate, utilaje noi, care, automat, prespun costuri mai mici cu reparațiile și piesele de schimb. „Cel puțin să fi făcut un raport corect, să fi justificat în mod corect creșterea taxelor. Sunt împotriva creșterii taxelor pentru această societate”, a concluzionat Mănescu.

Marian Vasile: „Puneți iar biruri pe spinarea craiovenilor”

Consilierul PNL, Marian Vasile, a susținut, la rândul său, că majorarea tarifelor la Salubritate, nu este justificată, criticând autoritatea locală că dorește să pună biruri pe spatele cetățenilor. „Văd că începem anul 2020 în aceeași manieră dezastruoasă în care punem taxe, biruri craiovenilor. Nu există nici un fel de justificare responsabilă ca să mărim tariful cetățenilor pentru taxa de salubrizare, exceptând taxa de fond de mediu. Sunt utilaje noi, iar în raport ni se spune că au crescut cheltuielile de întreținere pentru aceste utilaje. Le micșorăm redevența celor de la Salubritate, dar ei măresc această taxă către craioveni. Văd că, pe final de mandat, nu ridicați deloc piciorul de pe accelerație în a taxa și craiovenii, fără nici un fel de milă”, susține Marian Vasile.

PNL: „Tariful la persoanele juridice, inadmisibil de mare”

Liberalul a atras atenția că, prin această inițiativă, se scumpește foarte mult tariful la gunoiul colectat de la persoanele juridice. „Noi nu vom vota acest lucru, mai ales că, prin acest proiect de hotărâre, faceți ceea ce faceți de mult timp, descurajați orice fel de investiție privată. Este inadmisibil de mare taxa de salubrizare pentru persoane juridice. Persoanele juridice în Craiova sunt super-taxate, super-impozitate de către autorități și noi vrem să dezvoltăm mediul economic. Este păcat, având în vedere că mai aveți câteva luni de zile de condus această primărie. Suntem împotriva acestor taxe abuzive și nejustificate”, a menționat Marian Vasile. Colegul său de partid, Marinel Florescu, a susținut că operatorul mărește salariile angajaților, lucru care se reflectă și el în prețul gunoiului. „Toate creșterile – de motorină, de salarii – trebuie să le suporte cetățeanul. Nu sunt de acord cu această creștere de tarife și voi vota împotrivă”, a spus acesta.

PSD: Salubritatea a făcut investiții de 2 millioane de euro

Consilierul PSD, Dorel Voicu, i-a îndemnat pe colegii liberali să lectureze cu atenție documentația de pe site-ul primăriei, care este una foarte clară.  În opinia acestuia, majorarea tarifelor la gunoi sunt justificate prin lege și influențate de factori obiectivi, unul dintre aceștia fiind majorarea salșariului minim pe economie. „Tot printr-o hotărâre de CL a crescut și tariful de depozitare la groapa de gunoi. Cea mai importantă modificare este legată de contribuția pentru economia circulară, adică taxa pentru mediu, de la 30 de lei la 80 de lei. De 233 de ori a crescut această taxă pe care SC Salubritate trebuie, conform legii, să o prevadă în cost. Un alt element de creștere care trebuie reflectat în cost este cel al pieselor, combustibilului și celorlalte consumabile care au crescut, în această perioadă cu 10-15%. Și, nu în ultimul rând, SC Salubritate a făcut, în ultimii doi ani, investiții de peste 2 milioane de euro, în utilaje și mașini, care trebuie reflectat în preț, pentru amortizare”, a explicat consilierul social-democrat. În opinia sa, majorarea tarifului la gunoiul colectat de la populație, de 2 lei de persoană, este nesemnificativă, „cam o jumătate de pachet de țigări pe care cineva îl fumează într-o zi”.

Operatorul local va mai funcționa aproximativ un an

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că, la nivelul orașului Craiova și al județului Dolj, deja operează un masterplan de deșeuri, fiind desemnat deja operatorul regional, care, în scurt timp, aproximativ un an, va prelua activitatea de ridicare a gunoiului, pe care o face acum SC Salubritate Craiova. „La adjudecarea și la atribuirea contractului de colectarea deșeurilor, operatorului i s-a pus condiția că, în orașul Craiova, va funcționa după montarea containerelor îngropate cu care se înaintează foarte anevoios. În mod normal, SC Salubritate știe că, într-un an, într-o lună, cu atât mai repede, cu atât mai bine, se va încheia contractul de delegare a colectării gunoiului. Și cu toate acestea, această societate nu a încetat niciodată să se doteze, să-și facă activitatea de colectare a gunoiului”, susține Mihail Genoiu.

Primarul Craiovei: ”Containerele stradale se vor înmulți”

Primarul Craiovei, a reamintit că anul trecut SC Salubritate a achiziționat în leasing operațional mașini pentru colectarea gunoiului, în condițiile în care acest contract de delegare va înceta. „A avut grijă să fie multifuncționale, să le poată folosi și la activitatea care va rămâne la ei, la deszăpezire. Atunci când a scârțâit colectarea gunoiului în oraș, au venit repede cu o soluție și au pus-o în practică, continuând activitatea”, a lăudat primarul Craiovei operatorul de salubritate. În opinia edilului-șef, lucrurile nu stau chiar așa de prost nici în privința colectării selective. „Cu toate că masterplanul de deșeuri are aceste containere de colectare selectivă, că unul dintre containerele îngropate de pe platformă reprezintă deșeuri selectate deja, nu a făcut ca, la Salubritate, să apară acele containere stradale de colectare selectivă, care anul acesta se înmulțesc și mai mult. Poate că se putea foarte mult, să cumpere și mașini speciale pentru strângerea deșeurilor selectate, dar gândiți-vă că treaba aceasta mai durează la SC Salubritate un an. Și cu toate acestea, nu a încetat nici o clipă”, a atras atenția Mihail Genoiu, subliniind că elementul care a dus cel mai mult la majorarea tarifelor a fost taxa de mediu, și nu faptul că SC Salubritate a majorat salariile angajaților.

1 COMENTARIU

  1. e ca la deriva continentelor … se incaseaza si se incaseaza si se tot incaseaza si inca se mai incaseaza … pana-n vecii vecilor …

Comments are closed.