Grigoraş a revenit la Oţelul după 4 ani

0
266

La două săptămâni după ce s-a despărţit de Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş a semnat cu echipa pe care a mai antrenat-o în trecut, Oţelul Galaţi. Tehnicianul a semnat cu gruparea de la malul Dunării, după cum anunţă clubul, pe site-ul său oficial. „Grig” îl înlocuieşte astfel pe Viorel Tănase, demis de conducerea gălăţeană după 12 etape. Acesta îl înlocuise pe Dorinel Munteanu, antrenorul care a reuşit să câştige titlul cu Oţelul în 2011. „Am încetat pe cale amiabilă colaborarea cu Viorel Tănase, iar noul tehnician este Petre Grigoraş, unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori români”, a anunţat directorul general Narcis Răducan într-u comunicat. Petre Grigoraş a semnat la o zi după ce Oţelul a revenit din primul stagiu de pregătire al iernii, desfăşurat la Poiana Braşov, primul antrenament la noua echipă fiind programat vineri, iar luni este programată plecarea în cel de-al doilea cantonament, la Marbella. Grigoraş este la a doua experienţă ca antrenor la  Oţelul. El i-a mai pregătit pe gălăţeni timp de trei ani, în perioada 2006-2009, pentru ca apoi să stea pe banca echipei Poli Iaşi preţ de o jumătate de an. În 2007, Oţelul a terminat sezonul pe locul 5, cel mai bun ocupat înaintea câştigării titlului din 2011. În acest sezon, tehnicianul de 49 de ani a antrenat Pandurii Târgu Jiu timp de 19 etape, i-a lăsat pe gorjeni pe locul al patrulea, cu 35 de puncte (golaveraj 30 – 25), la egalitate cu ocupanta ultimei trepte a podiumului, FC Vaslui.