Urmărire ca-n filme, în Dolj

0
30
Ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 30 de ani, din comuna Cârna sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În  noaptea de 28/29 decembrie , polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Melinești au depistat un tânăr, de 30 de ani, din comuna Cârna, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din comuna Șimnicu de Sus, fiindu-i adus la cunoștință  că urmează a fi testat cu aparatele din dotare, însă acesta a plecat de la fața locului. “Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia până pe bulevardul “Dacia”, din municipiul Craiova, unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, iar pentru a-și asigura scăparea a acroșat portiera dreaptă a autospecialei de poliție. Acesta a fost imobilizat de polițiști și testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultând o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat și un rezultat pozitiv pentru posibila prezență a substanțelor psihoactive. Tânărului i-a fost adus la cunoștință faptul că urmează a fi condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice, însă acesta a refuzat. În baza probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *