În această perioadă, când circulația și comercializarea produselor alimentare sunt ridicate, inspectorii DSVSA (Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) Dolj sunt prezenți zilnic în teren pentru a verifica respectarea normelor de igienă, trasabilitate, etichetare și menținere a lanțului termic, intervenind prompt ori de câte ori sunt identificate nereguli. Acțiunile vizează atât protejarea sănătății publice, cât și prevenirea comerțului ilegal care poate favoriza răspândirea Pestei Porcine Africane (PPA). Valoarea totală a sancțiunilor aplicate, în luna decembrie, a fost de aproape 1,7 milioane de lei.
În total, în perioada 01–30 decembrie 2025, DSVSA Dolj a efectuat 504 de acțiuni de control, aplicând 166 de sancțiuni contravenționale în valoare cumulată de 1.682.800 de lei. Pe lângă acestea au fost emise 31 de avertismente, două ordonanțe de suspendare a activității (OSA) și trei ordonanțe de interzicere a activității (OIA) și a fost dispusă reținerea oficială a 835.2 kg de produse. Au fost efectuate controale în 9 unități de sacrificare și procesare carne, în 42 de carmangerii și măcelării, 73 de unități de alimentație publică și baruri, 36 de supermarketuri și hipermarketuri, 48 de patiserii și cofetării, 179 de magazine alimentare, 52 de stupine, 9 piețe agroalimentare, 11 depozite de produse alimentare de origine animală și nonanimală, cinci pescării, trei centre de ambalare ouă, opt producători individuali și 44 de benzinării. De asemenea, au fost realizate 38 de acțiuni de control în trafic și la târguri, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Județean Dolj și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj. Controlul unităţilor a vizat în principal aspecte privind: producerea, depozitarea și comercializarea alimentelor; igiena spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite; evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.
Amendă mare aplicată la un operator economic
“Totodată, dorim să precizăm că, în urma materialelor apărute în mediul online în data de 29.12.2025, inspectorii DSVSA Dolj s-au deplasat la unitatea indicată în sesizare, în vederea efectuării verificărilor de specialitate. Au fost constatate abateri de la legislația sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, fiind dispusă confiscarea cantității de 103 kg din produsul incriminat. De asemenea, operatorului economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 lei, conform prevederilor legale în vigoare. Subliniem faptul că astfel de practici nu sunt tolerate, instituția noastră acționând constant pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte care pot pune în pericol sănătatea publică și siguranța alimentelor destinate consumului uman. Vă asigurăm că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dolj tratează cu maximă seriozitate toate sesizările primite și dispune măsuri ferme ori de câte ori sunt identificate neconformități. Pe această cale, vă urăm sărbători liniștite!”, a precizat Costică Retea, director executiv – adjunct al DSVSA Dolj, purtător de cuvânt instituției.

















