Ieri, 174.000 de persoane au trecut frontierele României

0
378

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 174.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 40.800 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 81.298 de persoane, dintre care 10.503 de ucraineni (în creștere cu 4,4% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 29.12.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.294.950 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 53 de fapte ilegale (32 infracţiuni şi 21 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 1.177.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 52.165 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 7 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 30 cetăţeni români din diferite motive legale.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.