PNL nu renunță la alegerea primarilor în două tururi

0
569

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, în Vâlcea, că proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi va fi dezbătut, din nou, în Parlament, după 1 februarie. Potrivit acestuia, proiectul ar putea trece în Camera Deputaților cu 173 de voturi, cu 8 voturi mai multe decât este necesar, scrie Mediafax.

„Este în dezbaterea Parlamentului. Când va reîncepe sesiunea parlamentară, după 1 februarie, se poate relua discuția. În ceea ce ne privește, avem proiect de lege și noi susținem acest proiect de lege, iar în baza evaluării pe care am făcut-o, există posibilitatea condițiilor unei mai bune mobilizări a parlamentarilor care susțin alegerea primarilor în două tururi, în așa fel încât acest proiect să fie adoptat în Camera Deputaților. E nevoie de 165 de voturi și, din evaluarea care am făcut-o, putem să mobilizăm în jur de 172-173 de parlamentari”, a declarat Ludovic Orban, în județul Vâlcea.