Fiecare celebrare a zilei de 1 Decembrie, marea noastră sărbătoare naţională, este un prilej legitim de a aduce ofrandă unui gând pentru înaintaşi, pentru eroii marelui război şi mai ales pentru făuritorii Marii Uniri, un vis necurmat al multor generaţii, în aspiraţia lor de reîntregire a neamului. Poate că privind în urmă, o spunem de fiecare dată, vom şti să păşim mai drept spre viitor, un viitor pe care ni-l construim noi înşine, într-un parteneriat româno-român. Din punct de vedere istoric, pentru România anul 1918 a fost unul astral de-a dreptul: a pierdut războiul în chipul cel mai dezastruos cu putinţă, dar a câştigat acelaşi război, în mod categoric fiindcă au ieşit învingători aliaţii săi. 1918 a fost anul în care prin trei unificări succesive (Basarabia – aprilie 1918, Bucovina – noiembrie 1918, Transilvania – 1 decembrie 1918) s-a înfăptuit România Mare, care a reunit toate ţinuturile locuite majoritar de români. Rezultată din Unirea de la 1859, a celor două principate, Moldova şi Ţara Românească, România (vechiul regat până la 1918) prezenta o covârşitoare coerenţă etnică, cum ne încredineţază istoricul Lucian Boia, în comparaţie cu alte ţări de jur-împrejurul ei. Cert este că la 1918, la momentul decisiv, românii s-au arătat pregătiţi şi determinaţi pentru marele act al Unirii, animaţi fiind de un sentiment naţional dezvoltat, pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Să mai reamintim că în 1918 nu numai românii şi-au înfăptuit Marea Unire, ci şi alte popoare desprinse din ansambluri imperiale. România Mare a evoluat de-a lungul timpului, pe o scenă extrem de fragilă, cu primejdii pândind la tot pasul. Trăim, în continuare, în era naţiunilor, dar sunt destule semne, care ne vin de la Bruxelles, că nu va fi mereu aşa. Fiindcă mai nou Uniunea Europeană vrea să succeadă naţiunilor, după cum naţiunile au succedat imperiilor sau altor construcţii politice pre-naţionale. E o discuţie complicată, şi nu acum ne vom referi la ea. Privită în ansamblu ziua de 1 Decembrie 1918 a marcat încheierea procesului de constituire a României Mari, însă în mod concret ea a marcat eliberarea Transilvaniei, mai precis a românilor de sub asuprirea ungară. Fără a confisca şi conştiinţa istorică a maghiarilor Transilvania fiind o piesă importantă în istoria lor. Pe care o revendică, în discursuri mai mult sau mai puţin belicoase, mai mult sau mai puţin provocatoare. Cum miza pentru noi toţi, nu e trecutul ci viitorul, încercăm –din toată fiinţa noastră- cea mai fertilă colaborare posibilă în măsura în care o doresc. 1 Decembrie este însă ziua noastră naţională în care nu putem rosti decât atât: „La mulţi ani România, la mulţi ani români de pretutindeni!”.
