Sute de tone de deşeuri, colectate din apele Doljului

0
533

La ultima şedinţă a Colegiului Prefectural Dolj, Daniel Naicu, inginer şef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj, din cadrul  Administraţiei Bazinale de Ape Jiu, a precizat că este în curs de elaborare  Planul judeţean de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor, secetei hidrologice, accidentale la construcţiile hidrotehnice şi poluărilor accidentale,  pentru perioada 2018 – 2021, pe baza planurilor locale, deja finalizate. În primele zece luni din acest an, costul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii pentru construcţiile  hidrotehnice a fost de peste 3,122 milioane de lei , al celor efectuate la baraje – de aproximativ 14,5 milioane de lei. Daniel Naicu a mai menţionat că, în acest an, au fost realizate mai multe lucrări hidrotehnice (îndiguiri, decolmatări, consolidări de maluri, regularizări de cursuri de apă) şi o serie de salubrizări ale râurilor şi pârâurilor din Dolj, fiind colectate peste 154 de tone de deşeuri menajere şi rezultate din construcţii, care au fost depuse la Depozitul de la Mofleni.