Copiii din Podari, susţinuţi financiar pentru a merge la grădiniţă

0
408

Preşcolarii din comuna Podari proveniţi din familii cu situaţii financiare precare sunt ajutaţi să meargă la grădiniţă prin intermediul proiectului „Fiecare copil în grădiniţă” implementat de Asociaţia Ovidiu Rom cu sprijinul exclusiv al companiei Cargill România.

Derulat de aproximativ trei ani în 19 comunităţi din ţară, proiectul îşi propune ca toţi copii să aibă şanse egale la educaţie şi pune accent pe învăţământul preşcolar pentru rolul pe care îl are în formarea primelor deprinderi. Familiile cu venituri modeste care îşi vor duce copii la grădiniţă vor primi lunar un tichet de 50 de lei, dar şi haine şi rechizite.

„Copii care merg la grădiniţă sunt mai puţin predispuşi la abandon şcolar. Dar trebuie ajutaţi să aibă acces la acest tip de învăţământ. Şi atunci ne-am gândit să le oferim familiilor dar şi copiilor o motivaţie în acest sens. Şi le vom acorda  tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună. Scopul este acela ca acest program să devină politică publică şi Guvernul să preia sarcina acestei finanţări”, a precizat Leslie Hawke, reprezentant al Asociaţiei Ovidiu Rom.

Se mai pot face înscrieri pentru program

Programul este implementat în Podari de la începutul anului şcolar şi a adunat deja 63 de beneficiari. Sprijinul financiar este acordat de compania Cargiil, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul comunei. „Am alocat suma de 25.000 de dolari pentru acest proiect. Banii vor fi folosiţi atât pentru a acorda tichetele sociale, dar şi pentru rechizite la grădiniţe şi derularea de cursuri de formare profesională a cadrelor didactice implicate”, a precizat Ramona Ene, preşedinte al Comitetului de Responsabilizare Socială în cadrul companiei Cargill România. În sprijinul familiilor cu venituri modeste a sărit şi Consiliul Local Podari care a alocat 300 de lei pentru fiecare copil pentru a achiziţiona haine.

Coordonatorii proiectului au anunţat, ieri, că lista beneficiarilor rămâne deschisă. Pentru a beneficia de acest sprijin, elevii trebuie să provină din familii cu venit mai mic de 100 de lei, să locuiască în condiţii, iar familia să aibă un nivel scăzut de educaţie. De acest proiect pot beneficia chiar şi preşcolarii din Craiova.