3-0 pentru Crystal Palace pe Anfield în partida cu Liverpool şi o calificare uşoară în sferturile de finală ale competiţiei (Cupa Carabao) prin dubla internaţionalului senegalez Ismail Sarr (min. 41, 45) şi Yeremy Pino (min. 88). Este a treia victorie a celor de la Crystal Palace, împotriva lui Liverpool, în 80 de zile. Arne Slot a făcut 10 schimbări trimiţând în teren o echipă tânără în care s-au regăsit doar Andrew Robertson şi Alexis MacAllister ca titulari, pentru a înregistra a 6-a înfrângere în 7 meciuri, dar cea mai grea din mandatul său. De la Liverpool doar tânărul Rio Ngumoha (17 ani) a reţinut, cât de cât, atenţia. În schimb, Amaro Nallo, intrat în min. 67, a fost eliminat repede pentru o abatere identică cu cea comisă într-o partidă cu PSV Eindhoven în sezonul trecut. O competiţie câştigată de 10 ori de Liverpool a fost sacrificată pentru o rarefiere a calendarului viitor. Alte rezultate: Newcastle – Tottenham 2-0, Wolverhampton – Chelsea 3-4, Swansea – Manchester City 1-3, Arsenal – Brighton 2-0.

















