
În cursul zilei de 29 septembrie, ora 13:40, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în noaptea de 28/29 septembrie , în comuna Galicea Mare, a avut loc un conflict între două persoane. “Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că, în timp ce se aflau în fața unei stații PECO din localitate, între un tânăr de 35 de ani și un bărbat de 55 de ani a izbucnit un conflict spontan, tânărul fiind lovit de bărbat atât cu pumnii, cât și cu un obiect contondent. În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, pe bărbatul de 55 de ani, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purt[tor de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .