Primăria Municipiului Craiova prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială Craiova anunţă că, începând cu data de 17 octombrie 2022 va derula activitatea de distribuire şi primire a cererilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri pentru sezonul rece noiembrie 2022 – martie 2023 şi a suplimentului pentru energie potrivit Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Hotărârii Guvernului nr. 1073/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Distribuirea cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie se va face astfel:
- Pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, combustibili solizi şi/sau petrolieri şi energie electrică, distribuirea cererilor se va face de la sediul Serviciului Protecție Socială, din str. Mitropolit Firmilian nr.14 sau se pot descărca de pe site-ul spascraiova.ro;
- Pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, distribuirea si inregistrarea cererilor se va face prin Asociaţiile de Proprietari/Locatari sau se pot descărca de pe site-ul www.spascraiova.ro;
Înregistrarea cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, combustibili solizi şi/sau petrolieri, energie termică şi energie electrică şi a suplimentului pentru energie se va face la sediul Directiei Generale de Asistenţă Socială Craiova, Serviciul Protecție Socială, din str. Mitropolit Firmilian nr. 14, începând cu data de 17 octombrie 2022 şi până la 20 noiembrie 2022 pentru luna noiembrie a.c. şi până pe data de 20 a fiecărei luni pentru perioada rămasă a sezonului rece, de luni până joi între orele 8,00 – 13,00 şi vineri între orele 8,00 – 11,00.
Cine beneficiază?
- toate persoanele singure sau familiile cu venituri reduse, care îndeplinesc condițiile de acordare conform Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare.
LIMITE VENITURI PENTRU CARE SE ACORDĂ AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI, ÎN FUNCȚIE DE SISTEMUL DE ÎNCĂLZIRE UTILIZAT
ENERGIE TERMICĂ | ||
Venit net pe membru de familie – Lei- | Compensare lunară % Familii | Compensare lunară % Persoane singure |
0 – 200 | 100% | 100% |
200,1 – 320 | 90% | 90% |
320,1 – 440 | 80% | 80% |
440,1 – 560 | 70% | 70% |
560,1 – 680 | 60% | 60% |
680,1 – 920 | 50% | 50% |
920,1 – 1040 | 40% | 40% |
1040,1 – 1160 | 30% | 30% |
1160,1 – 1280 | 20% | 20% |
1280,1 – 1386 | 10% | 10% |
1386,1 – 2053 | – | 10% |
GAZE NATURALE | |||
Venit net pe membru de familie – Lei- | Suma netă acordată lunar
Familii – Lei- |
Suma netă acordată lunar
Persoane singure – Lei- |
% din valoarea de referință* |
0 – 200 | 250 | 250 | 100% |
200,1 – 320 | 225 | 225 | 90% |
320,1 – 440 | 200 | 200 | 80% |
440,1 – 560 | 175 | 175 | 70% |
560,1 – 680 | 150 | 150 | 60% |
680,1 – 920 | 125 | 125 | 50% |
920,1 – 1040 | 100 | 100 | 40% |
1040,1 – 1160 | 75 | 75 | 30% |
1160,1 – 1280 | 50 | 50 | 20% |
1280,1 – 1386 | 25 | 25 | 10% |
1386,1 – 2053 | – | 25 | 10% |
ENERGIE ELECTRICĂ | |||
Venit net pe membru de familie – Lei- | Suma netă acordată lunar
Familii -lei- |
Suma netă acordată lunar
Persoane singure -lei- |
% din valoarea de referință* |
0 – 200 | 500 | 500 | 100% |
200,1 – 320 | 450 | 450 | 90% |
320,1 – 440 | 400 | 400 | 80% |
440,1 – 560 | 350 | 350 | 70% |
560,1 – 680 | 300 | 300 | 60% |
680,1 – 920 | 250 | 250 | 50% |
920,1 – 1040 | 200 | 200 | 40% |
1040,1 – 1160 | 150 | 150 | 30% |
1160,1 – 1280 | 100 | 100 | 20% |
1280,1 – 1386 | 50 | 50 | 10% |
1386,1 – 2053 | – | 50 | 10% |
COMBUSTIBILI SOLIZI SI/SAU PETROLIERI | |||
Venit net pe membru de familie – Lei- | Suma netă acordată lunar
Familii – Lei- |
Suma netă acordată lunar
Persoane singure – Lei- |
% din valoarea de referință* |
0 – 200 | 320 | 320 | 100% |
200,1 – 320 | 288 | 288 | 90% |
320,1 – 440 | 256 | 256 | 80% |
440,1 – 560 | 224 | 224 | 70% |
560,1 – 680 | 192 | 192 | 60% |
680,1 – 920 | 160 | 160 | 50% |
920,1 – 1040 | 128 | 128 | 40% |
1040,1 – 1160 | 96 | 96 | 30% |
1160,1 – 1280 | 64 | 64 | 20% |
1280,1 – 1386 | 32 | 32 | 10% |
1386,1 – 2053 | – | 32 | 10% |
Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, nu poate fi mai mică de:
– 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
– 500 lei/lună, pentru energie electrică;
– 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri
NOTĂ: La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia;
- alocaţiei pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- bugetului personal complementar lunar şi a prestaţiilor socialeprevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- burselor şcolare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) şi art. 85 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- stimulentului educaţionaloferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
- sprijinului financiarprevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială ”Bani de liceu”, cu modificările şi completările ulterioare;
- veniturilor obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieriîn condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele localecu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale.
SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE
Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței, precum și familiilor sau persoanelor singure care nu au stabilit dreptul la ajutorul pentru încălzire, dar care se încadrează în limitele de venituri prevăzute în lege.
Acest supliment pentru energie, acordat beneficiarilor în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, este în cuantum de:
– 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
– 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
– 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
– 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuință. În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei lunar, pe tot parcursul anului.
Suplimentul pentru energie se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere și se poate solicita fie împreună cu ajutorul pentru încălzire, fie separat, pe parcursul anului.
Cuantumul suplimentului pentru energie se stabilește cumulat pentru toate sursele de energie utilizate, potrivit următorului exemplu din H.G. nr. 1073/2021, art.28,alin.5:
O familie cu 5 membri și venituri de 199 lei/persoană care utilizează pentru încălzire energie termică în sistem centralizat, pentru iluminat și aparate electrocasnice utilizează energie electrică și pentru prepararea hranei utilizează gazele naturale.
Această familie va beneficia de:
- a) ajutor pentru încălzire cu energie termică
- b) supliment pentru energie termică
- c) supliment pentru gaze naturale
- d) supliment pentru energie electrică.
Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei:
Bunuri imobile:
- Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti;
- Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă;
Bunuri mobile (aflate în stare de funcţionare):
- Autoturism/Autoturisme şi /sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;
- Mai mult de un autoturism /motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;
- Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;
- Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei ,,Delta Dunării”;
- Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
- Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
- Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric;
Depozite bancare:
- Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii;
Terenuri/animale şi/ sau păsări
Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie
NOTĂ: Deținerea unuia dintre bunurile menționate conduce la excluderea acordării ajutorului de încălzire.
Actele necesare stabilirii şi acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie
- copie a B.I./C.I./C.I.P., pentru membrii familiei care au împlinit vârsta de 14 ani sau permise de şedere temporară/permanentă (domiciliul sau reşedinţa trebuie să corespundă cu adresa la care se solicită ajutorul);
- copii ale certificatelor de naştere pentru toţi membrii familiei;
- copie certificat de căsătorie, după caz;
- copie certificat de deces, după caz;
- copie act de proprietate, contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere sau cu rezerva dreptului de abitaţie/uzufruct, contract de donație/închiriere/subînchiriere/comodat/concesiune, după caz;
- împuternicire, după caz, din partea proprietarului locuinței/titularului contractului de închiriere/reprezentantului legal, pentru solicitanții care locuiesc la adresa pentru care se solicită ajutor de încălzire și nu sunt proprietarii imobilului sau beneficiarii unui contract de închiriere/comodat;
- copie a unei facturi de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale, după caz;
- extras de cont bancar din luna anterioară depunerii cererii, pentru persoanele care deţin depozite bancare;
- copie a hotărârii definitive de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului, potrivit legii, după caz;
- copie a hotărârii de delegare temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana minorului, după caz;
- copie a actului din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator, după caz;
- copie a hotărârii judecătorești de divorţ/încredinţare minori, după caz;
- adeverinţă de salariu, cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii inclusiv valoarea tichetelor de masă sau specificaţia „nu beneficiază de tichete de masă”, specificaţia „a beneficiat/nu a beneficiat de vouchere de vacanţă”, precum și specificația că „beneficiază/nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei acordate în baza contractelor de muncă sau a legislaţiei specifice ramurilor economice”, după caz;
- copie cupon de pensie (orice tip de pensie) din luna anterioară depunerii cererii, după caz;
- copie decizie indemnizaţie de şomaj şi cupon indemnizaţie de şomaj din luna anterioară depunerii cererii, după caz;
- adeverință eliberată de Administrația Financiară din care să rezulte veniturile realizate din activităţi independente, agricole şi silvicultură, piscicultură, chirii, după caz;
- document doveditor privind veniturile realizate din dividende, părți sociale, jocuri de noroc, etc., după caz;
- adeverinţă/extras de cont bancar/cupon, după caz, pentru beneficiarii de indemnizaţii şi stimulente pentru creşterea copilului;
- copie după certificatul de înmatriculare a autoturismului, pentru persoanele care deţin astfel de bunuri;
- extras de cont bancar la una din următoarele bănci: B.R.D., B.C.R., Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, (pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi şi/sau petrolieri);
- în situaţia în care există neconcordanţă între adresa din actul de identitate şi actul de proprietate/închiriere, se va prezenta copie certificat nomenclatură stradală.
Pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi şi/sau petrolieri şi a suplimentului pentru energie, copiile actelor doveditoare vor fi însoțite de documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul de către personalul cu atribuții în acest sens al Direcției Generale de Asistență Socială Craiova.
Pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică şi a suplimentului pentru energie cererea şi declaraţia pe propria răspundere trebuie certificate de către asociaţia de proprietari/locatari. Asociația de proprietari/locatari răspunde de certificarea pentru conformitate cu originalul a copiilor actelor doveditoare care însoțesc cererea și declarația pe propria răspundere, prin aplicarea pe copii a mențiunii „conform cu originalul”.
În cazul în care solicitantul este beneficiar sau, după caz, primeşte ajutor social şi/sau alocaţie pentru susţinerea familiei şi solicită ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie, acesta completează formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 1a la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare. În această situaţie, la stabilirea dreptului, se iau în considerare documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la ajutorul social şi/sau la alocaţia pentru susţinerea familiei.
Bunurile deţinute de către beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi al suplimentului pentru energie vor fi identificate prin verificarea în evidenţele fiscale ce vor fi puse la dispoziţie Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova de către Direcţia Taxe şi Impozite din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Craiova.
În vederea verificării tuturor veniturilor realizate de beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi al suplimentului pentru energie, se va utiliza aplicația PatrimVen a Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală Dolj, de către personalul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova cu atribuţii în acest sens. Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Craiova va solicita Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj informații privind persoanele care au beneficiat de subvenție/sprijin/ajutoare financiare pentru agricultură.
În cazul în care se impune, pentru clarificarea situației, personalul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova este abilitat să efectueze anchete sociale, precum și să solicite titularilor orice alte date/informații relevante.
Beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi al suplimentului pentru energie au obligaţia de a comunica în scris în termen de 5 zile orice modificare cu privire la componenţa familiei, a veniturilor realizate de membrii acesteia, prin depunerea unei noi cereri şi declaraţii pe proprie răspundere, însoţită de actele justificative.
În cazul în care, în urma verificărilor se constată că la completarea cererii şi declaraţiei pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, familia sau persoana singură beneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinţei şi suplimentului pentru energie, nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deţinute sau orice modificare a acestor elemente, nu a fost comunicată în scris în termenul legal, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi al suplimentului pentru energie încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condiţiile legii.
Relaţii suplimentare se obţin zilnic, de luni până joi, între orele 8,00 – 16,30 şi vineri între orele 8,00 – 14,00, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova, din str. Mitropolit Firmilian, nr. 14, tel. 0351/451680 şi 0351/428364.