Arestaţi preventiv pentru trafic de droguri în formă continuată

1
427

Patru craioveni au fost arestaţi preventiv miercuri seara, pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, după ce, cu o zi înainte, unul dintre ei a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea unui investigator sub acoperire canabis, în schimbul sumei de 300 de lei. Cei patru erau supravegheaţi de mai multă vreme de ofiţerii BCCO Craiova şi procurorii craioveni din cadrul DIICOT, oamenii legii stabilind că aceştia făcuseră o adevărată afacere din comercializarea canabisului.

Potrivit procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pe 21 octombrie 2010, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova au aflat că în Craiova s-a constituit un grup infracţional condus de un anume „Fotodin”, care se ocupă cu vânzarea de droguri de risc, în special canabis. Procurorii au delegat ofiţerii BCCO să strângă informaţii despre grupul de vânzători de droguri, investigaţiile fiind făcute cu ajutorul unui ofiţer sub acoperire. În urma activităţilor de cercetare s-a stabilit că grupul vizat era format din patru craioveni – Florian Degeratu zis “Fotodin”, Cristian Lăţa, Liviu Cojocaru şi Virgil Petcu zis “Vergi”.

Aceştia i-au vândut de mai multe ori ofiţerului sub acoperire diverse cantităţi de droguri, stabilindu-se astfel că nu e vorba despre o activitate ocazională ci de una în formă continuată. În aceste condiţii, poliţiştii şi procurorii au pus la cale detaliile prinderii în flagrant a traficanţilor. S-a stabilit întâlnirea pentru o nouă achiziţie, pentru marţi seara, în parcarea hipermarketului “Real” din Craiova. La ora convenită, coordonatorul reţelei, Florian Degeratu, a ajuns în parcare, la volanul autoturismului BMW pe care îl deţine, însoţit de alte trei persoane. Degeratu a coborât, i-a înmânat ofiţerului sub acoperire un pacheţel conţinând fragmente vegetale, despre care s-a stabilit în urma analizelor de laborator că este canabis, şi a primit în schimb suma de 300 lei după cum se înţeleseseră la telefon. Numai că, imediat ce a băgat banii în buzunar, Degeratu s-a trezit cu poliţiştii lângă el. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziţii la domiciliile membrilor reţelei, în imobilul închiriat de Degeratu în Craiova fiind găsite alte fragmente vegetale de acelaşi fel, precum şi un pistol cu aer comprimat. Marţi seara, cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore în baza ordonanţei emise de procurorul de caz, iar miercuri seara au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 29 de zile.

 

1 COMENTARIU

  1. Sunt atatia nenorociti in Craiova care vand la minori si nu numai dorguri si legea nu face nimic! Eu cunosc multi traficanti, fostul meu sot vinde mereu droguri si e pe mana cu politisti pe care i-i stiu si cu persoane de la judecatoria Slatina si Craiova si nimeni nu zice nimic. Asa ca nu ne mai aruncati cate-un articol mititel ca sa zicem ca politia din Craiova are activitate!

Comments are closed.