Napoli îl vinde pe Oshimhen la arabi

0
45

După ce l-a adus pe belgianul Romelu Lukaku (31 de ani) de la Chelsea, pentru 30 de milioane de euro, Napoli se desparte de un alt vârf de culoare, nigerianul Victor Osimhen, decisiv în sezonul care a adus scudetto sub Vezuviu, în 2022-2023. Vârful de 25 de ani s-a înţeles cu echipa saudită Al-Ahli, care-i va plăti 40 de milioane de euro pe sezon în următorii 4 ani. De asemnea, arabii au acceptat să plătească 80 de milioane de euro plus bonusuri lui Napoli. Adus în 2022 de la Lille, Osimhen a marcat 76 de goluri în 133 de meciuri disputate pentru Napoli în toate competiţiile.

Deşi mai avea 2 ani de contract cu Napoli, Oshimhen era decis să plece, el antrenându-se separat în ultima perioadă, în timp ce noul antrenor, Antonio Conte, a insistat pentru aducerea lui Lukaku de la sosirea sa în Campania. Inter Milano şi AS Roma sunt echipele din Serie A la care a mai evoluat atacantul belgian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *