Ministerul Finanțelor propune suplimentarea cu circa 486 de milioane de lei a programului „Prima Casă”

0
35

Ministerul Finanțelor propune suplimentarea bugetului destinat garanțiilor pentru programul „Prima Casă” prin direcționarea unor sume de circa 486 de milioane de lei, neutilizate în cadrul programului de achiziție a locuințelor ANL, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul instituției. Executivul a alocat pentru garanțiile din programul de achiziție a locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) un plafon maxim de 500 de milioane de lei, din care 314,5 milioane de lei în favoarea unui număr de 15 bănci, rămânând o diferență de 185 de milioane de lei, care ar fi urmat să fie alocată băncilor care nu au solicitat plafon de acest tip sau celor care solicită majorarea plafonului. „În perioada septembrie 2013 — iunie 2014 a fost înregistrat un număr total de 201 solicitări de acordare de garanții pentru achiziția de locuințe construite prin ANL, iar din plafonul alocat, în valoare de 314.500.000 lei, au fost acordate garanții în valoare totală de 8.797.340 lei, reprezentând o rată de utilizare a plafonului alocat de 1,7%. Utilizând același algoritm de calcul, estimăm că, până la sfârșitul anului 2014, din plafonul destinat garantării achiziției de locuințe construite prin ANL se va mai utiliza suma de aproximativ 5.300.000 lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Astfel, până la sfârșitul anului 2014, din suma totală de 500 de milioane de lei destinată garantării achiziției de locuințe construite prin ANL, se vor utiliza circa 14 milioane de lei. „Prin comparație, plafonul general aferent anului 2014, în sumă totală de 1,2 miliarde de lei (exclusiv plafonul destinat achiziționării locuințelor construite prin ANL) a fost integral alocat, primindu-se mai multe cereri de suplimentare de la finanțatorii înscriși în program. Proiectul de act normativ vine în întâmpinarea persoanelor care doresc să achiziționeze o locuință care nu este construită de ANL, ci este din domeniul privat. Menținerea unui plafon special pentru ANL ar duce la o diminuare a posibilității de accesare la credite a beneficiarilor programului”, se precizează într-un comunicat al Finanțelor remis, ieri, Agerpres. Programul „Prima Casă” a fost implementat începând cu cea de-a doua jumătate a anului 2009, în condițiile în care era extrem de greu pentru persoanele fizice să acceseze un credit destinat achiziției sau construirii unei locuințe. Aceasta în principal din cauza lipsei garanțiilor solicitate de finanțatori, conform normelor de creditare proprii. Astfel, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, până în prezent au fost acordate prin programul „Prima Casă” un număr de 117.716 garanții, din care circa 30% destinate achiziției de imobile construite între anii 2008-2013. Valoarea medie a finanțărilor accesate în cadrul programului este de 38.296 de euro.