Orchestra Filarmonicii Oltenia va susţine, vineri, 6 septembrie a.c., un concert extraordinar în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” – Seria Concerte în ţară. Regalul muzical este programat în Sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, urmând să-l aibă la pupitrul de dirijor pe Theo Wolters din Olanda, iar ca solişti pe Liviu Prunaru – vioară şi Ceciliu Ovidiu Işfan – violă.
În program sunt incluse compoziţii muzicale cunoscute cum ar fi: Gioacchino Rossini – Uvertura operei La Cenerentola (Cenuşăreasa); Wolfgang Amadeus Mozart: Sinfonia concertante în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, K. 364; Antonin Dvorak: Simfonia a VIII-a în Sol major, op. 88. Preţul biletului este de 20 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere la jumătate a tichetului.
Theo Wolters s-a născut la Melick (un oraş din sudul Olandei), în anul 1955, fiind mezinul unei numeroase familii de muzicieni. Ca dirijor invitat, a susţinut concerte alături de Orchestra Simfonică Slovacă de Stat, Sinfonietta Slovaka, Orchestra Simfonică din Tbilisi (Georgia), Filarmonica „George Enescu” şi Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca, Filarmonicile de Stat din Sibiu şi Târgu Mureş, Filarmonica “Banatul” din Timişoara (România), Bucheon Philharmonic Orchestra Seoul, Korean Symphony Orchestra şi Wonju Philharmonic Orchestra (Coreea de Sud), Neue Philharmonie Westfalen şi Nürnberger Symfoniker (Germania), Orchestra Naţională de Tineret, Limburg Symphony Orchestra, Netherlands Promenade Orchestra, Residentie Orchestra/Filarmonica din Haga, Concertgebouw Chamber Orchestra şi Royal Concertgebouw Orchestra (Olanda).
Violonistul Liviu Prunaru
Distins în toamna anului 2012 cu Titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Craiova, Liviu Prunaru deţine actualmente statutul de concertmaestru al reputatei Orchestre Regale Concertgebouw (Koninklijk Concertgebouworkest) din Amsterdam şi, începând cu 1 martie 2013, pe cel de solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”. Simultan, desfăşoară o intensă activitate didactică ca profesor de vioară la Academia „Menuhin” din Gstaad (Elveţia). Cântă pe valoroasa vioară istorică Stradivarius „Pachoud”, datată 1694.
A cântat ca solist în compania unora dintre cele mai prestigioase orchestre din lume: Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestra Naţională din Belgia, Orchestra Filarmonicii din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de Cameră din Indianapolis, Juilliard Symphony Orchestra, Orchestra Naţională Radio – Bucureşti. A colaborat cu dirijori de renume – Yehudi Menuhin, Yuri Simonov, Andrew Litton, Cristian Mandeal, Lukas Vis, Horia Andreescu.
Violonistul Ceciliu Ovidiu Işfan
Ceciliu Ovidiu Işfan a început studiile de vioară în oraşul său natal, Deva, la vîrsta de şase ani. La Bucureşti, a studiat viola în cadrul Liceului de Muzică “George Enescu” (la clasa prof. Mugur Popovici). Ca elev al liceului, a participat anual în Italia la cursurile de vară “Corsi Estivi di Perfezionamento Orchestrale Fedelle Fenarolli”. În prezent, este şef adjunct al partidei de violă în Orquestra Sinfónica Portuguesa, Opera de São Carlos (Lisabona).