Finalizat duminică, după îndelungi petractări, între preşedintele american Donald Trump şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la complexul său de golf din Scoţia (Turnberry), acordul comerical este mai degrabă unilateral şi descumpănitor pentru europeni. Blocul comunitar trebuie să-şi asume angajamente financiare –asimetrice-, pentru a importa energie din SUA, cât şi pentru a investi acolo. Europa a vrut şi vrea să se elibereze de dependenţa de gazul rusesc, dar acum este prinsă într-o reţea şi mai insidioasă: capcana gazului natural lichefiat (GNL) care o face mai puţin independentă şi mai vulnerabilă la şantaj. Acest lucru este demonstrat de evenimentele care au dus la „marele acord”, aşa cum a numit preşedintele american acordul încheiat cu UE. Salutat triumfător „drept cel mai mare de până acum”, pe bună dreptate. Deşi acordul a evitat tarifele mai mari de 30%, cu care ameninţase Washingtonul, mulţi politicieni de vârf din Europa îl consideră o înfrângere, o capitulare necondiţionată pentru UE. Tarifele de 15% pentru produsele UE care intră în SUA sunt semnificativ mai mari decât cele de 10% pe care Bruxelles-ul spera să le obţină. Potrivit Ursulei von der Leyen, unele „bunuri strategice” nu vor fi supuse taxelor vamale. Acestea includ aeronavele şi piesele de schimb, precum şi unele articole din industria chimică şi agricultură. Între timp, aşa cum s-a lăudat, însuşi Donald Trump, UE şi-a deschis piaţa pentru tarife zero la exporturile americane. În schimb oţelul şi aluminiul din UE vor continua să se confrunte cu tarife de 50% atunci când sunt vândute pe piaţa americană. Această asimetrie dezavantajează grav pe europeni şi creşte costurile pentru industrii strategice, precum industria auto, industria farmaceutică şi industria prelucrătoare avansată, sectoare care stau la baza relaţiei comerciale transatlantice a UE, în valoare de 1,97 trilioane dolari. Din punct de vedere economic, preşedintele american a ieşit câştigător. PIB-ul UE va scădea cu 0,5% din cauza acestui acord. Aşa-numitele măsuri de reechilibrare înclină în mod clar balanţa în favoarea SUA forţând economia europeană să absoarbă costuri mai mari, pur şi simplu, pentru a menţine accesul pe pieţele americane. UE va aloca 600 miliarde dolari pentru noi investiţii în SUA (a revenit la câteva ore după asumarea angajamentului) şi 750 miliarde pentru achiziţii de energie pe termen lung. UE este singurul partener major care a capitulat complet în faţa tacticilor comerciale agresive ale lui Donald Trump. O reechilibrare era aşteptată, dar acordul convenit reprezintă cea mai proastă afacere posibilă. În fine, premierul italian Giorgia Meloni, în graţiile Casei Albe, a numit acordul „sustenabil”, dar e printre puţinii premieri, cu astfel de abordare. Premierul francez Francois Bayrou, conduce un cor de critici vehemente la adresa acordului, în întreg spectrul politic francez. Promisiunea UE de a investi 600 miliarde dolari ar fi jucat un rol cheie în facilitarea acestui acord, dar a atras rapid critici vehemente, conform cărora o investiţie de asemenea amploare ar veni împotriva investiţiilor din interiorul UE. Ideea că se poate conta pe sectorul privat pentru a oferi acel nivel de investiţii a fost întâmpinată cu scepticism. Premierul ungar Viktor Orban a numit-o pe Ursula von der Leyen „o negociatoare de excepţie”, evident în sens peiorativ, în urma acordului încheiat duminică. „Donald Trump a mâncat-o pe Ursula la micul dejun”. Viktor Orban a adăugat că acordul SUA cu Regatul Unit a fost mai bun decât cel obţinut de UE, iar Alice Weidel, liderul AfD, şi Marine Le Pen au criticat acordul, care o pun într-o lumină totalmente nefavorabilă pe Ursula von der Leyen.
