Un incendiu de proporţii a izbucnit, ieri după-amiază, în apropierea Gării Craiova, zeci de pompieri luptându-se aproape două ore pentru a stinge flăcările ce ameninţau să ajungă până la clădirile administrative. Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, au fost solicitate, în jurul orei 15.00, în vecinătatea Gării Craiova, unde izbucnise un incendiu la vegetaţie uscată. La faţa locului au fost trimise două echipaje de intervenţie ale Detaşamentului 2 Pompieri Craiova, care au cerut sprijin, întrucât flăcările ameninţau să cuprindă vagoanele staţionate, clădirile din apropiere şi 20 de vagoane încărcate cu butan, care au fost îndepărtate la timp. Cinci autospeciale şi 30 de subofiţeri de la Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Craiova au luptat să stingă flăcările, sprijiniţi şi de angajaţi ai CFR şi poliţişti de la Transporturi Feroviare. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. Din primele date, se pare că incendiul a fost generat de o scânteie mecanică.