Consilierul american pentru securitate naţională, Tom Donilon (foto), l-a informat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu asupra unui plan B al Statelor Unite privind lovituri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, scrie cotidianul israelian „Haaretz” în ediţia de ieri. Donilon, consilierul preşedintelui american Barack Obama, s-a întâlnit cu Netanyahu în urmă cu două săptămâni, în cadrul unei cine de trei ore, scrie ziarul israelian. „Donilon a încercat să facă înţeles faptul că Statele Unite se pregătesc în mod serios pentru posibilitatea ca negocierile (n.r. – cu Teheranul, asupra programului său nuclear controversat) să conducă la un impas şi că, atunci, va fi necesară o opţiune militară”, afirmă „Haaretz”. „Nu comentăm ceea ce se discută în cursul reuniunilor diplomatice cu uşile închise. Dar articolul este plin de erori factuale”, a declarat, pentru AFP, un oficial israelian întrebat în acest sens. Israelul, considerat unica putere nucleară din regiune, un statut asupra căruia menţine ambiguitatea, prezintă programul nuclear iranian ca pe o ameninţare la adresa existenţei sale, referindu-se la declaraţiile repetate ale liderilor Republicii islamice care prezic sau doresc dispariţia acestuia.
Principalii oficiali israelieni, cu premierul Netanyahux în frunte, agită periodic ameninţarea cu o operaţiune militară împotriva Iranului, exprimându-şi îndoielile asupra eficienţei sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran, care protestează subliniind asupra caracterului civil al programului său nuclear.